X 
Transnistria stiri: 1434
Preşedintele stiri: 4033

Ceban: "În capitală sînt implementate zeci de proiecte de reparație a infrastructurii rutiere"

16 noi. 2021,, 16:30   Capitala
3048 0

Primarul capitalei a vorbit despre lucrările de întreținere și reparație a infrastructurii rutiere care se desfășoară în prezent la Chișinău.

Astfel, se finalizează lucrările de asfaltare a carosabilului și acceselor pe str. Teilor, cu participarea preturii Botanica, care și-a asumat lucrările pe partea pietonală și a parcărilor. Anterior, pe această stradă au fost finalizate lucrările de modernizare a iluminatului public.

De semenea, se desfășoară diferite lucrări pe următoarele străzi: str. Cernăuți,

bd. Cuza Vodă, șos. Hîncești – str. Sihastrului, str. V. Lupu, Drumul Schinoasei, str. P. Zadnipru, str. Alba Iulia, Mușatinilor, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, Petricani, Bariera Sculeni.

Pe str. I. Creangă din capitală au fost aplicați 1150 m2 de marcaj rutier, totodată, fiind instalate și 68 indicatoare rutiere, pe str. I. Creangă din comuna Țînțăreni au fost amenajate de 70 tone de pietriș, iar pe str. V. Alecsandri a fost amenajat pietriș și pavaj.


”Pe parcursul săptămînii trecute au continuat lucrările de reparație a curților, în cadrul proiectului municipal „Curți de blocuri confortabile”. Pînă la etapa actuală s-a reușit finalizarea lucrărilor la 22 de curți: 7 în sectorul Botanica, 6 la Ciocana, 6 în sectorul Centru, 2 la Rîșcani şi 1 la Buiucani. La alte 10 curți lucrările sunt în proces”, a menționat Ion Ceban.

De semenea, în oraș se lucrează la reabilitare acceselor și trotuarelor. Pe str. N. Milescu Spataru 23 se lărgește accesul și sunt schimbate bordurile. Accesele au început a fi reparate și pe bd. Moscova 12/1, dar și în perimetrul străzilor Florilor 18/2 – M. Costin 11/4, din zona a 4 instituții educaționale: Grădinițele nr. 105, 108, 150 și Liceul Nicolae Milescu Spătaru. Aici se examinează și posibilitatea amenajării unui trotuar.

Pe str. A. Russo 18/1 se repară trotuarele și accesul și se construiește platforma pentru tomberoanele de gunoi. La fel, pe str. A. Russo, tronsonul N. Dimo - M. Sadoveanu, au început lucrările de decapare pentru reparația trotuarului din dreapta carosabilului, iar pe str. Maria Drăgan se reabilitează trotuarele pe tronsoanele cele mai avariate.

Lucrări de reparație și curățare a canalizării pluviale au fost executate pe următoarele străzi: N. Dimo, Alba Iulia, Uzinelor, Petricani, Calea Orheiului, Ismail, P. Halippa, Cuza Vodă, șos. Muncești, M. Viteazul, Otovasca.

În paralel, s-a lucrat şi la reparația și modernizarea iluminatului public pe bd. Renașterii Naționale. Şi pe bd. Cuza Vodă au fost schimbate 40 de corpuri de iluminat, iar restul lucrărilor pe aceasta stradă vor fi finalizate săptămâna curentă.

Se lucrează în prezent la pozarea cablului și pregătirea amenajării pilonilor pe str. Piața Dimitrie Cantemir, în zona uzinei „Topaz”.

În localitățile Bubuieci, Grătiești, Stăuceni și Trușeni, la fel au fost schimbate sau reparate mai multe corpuri de iluminat.
În intersecția străzilor I. Pelivan și Alba Iulia a fost reparat și modernizat semaforul, prin schimbarea elementelor de iluminat.

Săptămîna curentă vor continua lucrările pe str. Cernăuți, unde se va aplica stratul de egalizare. De asemenea, urmează a fi finalizată asfaltarea pe str. Teilor.

Totodată, va fi amenajat accesul către Centrul de Tineret din sectorul Ciocana și se va lucra și la supralărgirea accesului de pe str. V. Lupu. În comuna Țînțăreni la fel vor continua lucrările pe străzile I. Creangă și V. Alecsandri.

Iar pe str. Grădina Botanică vor fi zugrăvite parapetele la pasajele pietonale.

Tot în această săptămîna va continua aplicarea marcajului rutier de delimitare a benzilor dedicate transportului public pe coridorul str. Alba Iulia – str. I. Creangă – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Ciuflea - Viaduct - bd. Dacia.

Lucrări de reabilitare a trotuarelor vor demara în aceste zile pe str. Kiev, tronsonul A. Russo - T. Vladimirescu, pe ambele sensuri. De asemenea, va fi supus reparației trotuarul din str. M. Sadoveanu, tronsonul G. Latină – Alecu Russo.

Alte zeci de proiecte sînt executate de preturile de sector și primăriile din suburbii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?