X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

622 de gospodării din Sîngera vor fi conectate la reţeaua de alimentare cu gaze naturale

19 aug. 2020,, 12:30   Capitala
2332 1

Primăria municipiului Chișinău, la inițiativa primarului general, Ion Ceban, de comun acord cu S.A. „Moldovagaz” informează despre lansarea lucrărilor de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale din orașul Sîngera, în perimetrul străzilor Tineretului, Renașterii, Independenței, Unirii, C. Conache, Hotin, S. Rădăuțanu, Burebista și Plaiului. Proiectul urmează să fie realizat în parteneriat cu S.A. „Moldovagaz”, în conformitate cu Planul investițional „Chișinau-Gaz” pentru anul curent în valoare de 9,5 milioane de lei.

Astfel, beneficiarii finali vor fi 622 de gospodării, cu ieșire separată pentru fiecare consumator, ce va permite alimentarea cu gaze naturale a tuturor locuitorilor din sectorul dat.

Proiectul prevede construcția a 16 km de rețea subterană de diverse diametre și presiuni, înclusiv:

- 1,6 kilometri de gazoduct presiune înaltă de categoria I;

- montarea unei Stații de Reglare a Gazelor de la presiune înaltă la presiune medie;


- montarea a 19 Puncte de Reglare a Gazelor de la presiune medie la presiune joasă;

- montarea a 2,8 km gazoduct subteran de presiune medie;

- montarea a 11,7 km de rețea de gazoduct presiune joasă.

Implementarea proiectului are loc în urma mai multor discuții care au avut loc la începutul acestui an cu participarea primarului general și conducerea „Moldovagaz”.

„Mă bucur că împreună, astăzi putem anunța despre acest proiect de amploare pentru cetățenii din orașul Sîngera. Ceea ce am discutat mergînd de mai multe ori la fața locului, azi devine realitate”, a declarat edilul.

Lucrările de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale din orașul Sîngera vor fi date în exploatare pînă la sfîrșitul anului 2020.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?