“Țara care renunță benevol la teritoriile sale nu mai formează un subiect. Popescu este gata să meargă în UE fără Transnistria

Nicu Popescu, ministrul de externe, a declarat că Moldova este gata să adere la UE fără Transnistria. “Dacă nu vom putea reintegra țara înainte de aderare, ar fi logic să aderăm la Uniunea Europeană cu acea parte din teritoriu, pe care o administrează Chișinăul ”, - a spus el.

Astfel, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova a ținut isonul autorităților republicii nerecunoscute, care demult îi propun Chișinăului “o despărțire civilizată”: Moldova pleacă spre UE și lasă Transnistria în pace. Ultima oară a fost în martie, trecut, după ce a început operațiunea militară rusească în Ucraina și Moldova a depus cererea de aderare la UE, Tiraspolul a îndemnat Chișinăul să “purceadă la un dialog pentru reglementarea definitivă civilizată a relațiilor reciproce moldo-transnistrene în baza existenței pașnice de bună vecinătate a două state independente ”. Dat fiind, că cererea de aderare la UE, depusă de Chișinău, “schimbă radical împrejurările reglementării definitive a relațiilor moldo-transnistrene”: partea moldovenească a depus cererea “fără a ține cont de opinia și în afara cadrului de consultări cu partea transnistreană, cu ignorarea completă a dezbaterii acestei chestiuni în formatele de negocieri existente ”.

Cipru sau Kosovo?

Încă la începutul trecerii Moldovei sub administrare externă, în anii 2012-2013, se zvonea insistent, că UE și SUA , mai exact “establishment-ul anglo-saxon ”, au elaborat linia generală de soluționare a conflictului transnistrean: Moldova de pe malul drept se integrează în UE, Transnistria se desparte de ea. Da ce-i de făcut mai departe cu republica nerecunoscută? Erau examinate mai multe variante. Ori se aplică scenariul cipriot, ori situația nedeterminată a statutului Transnistriei este ”înghețată”, după care Occidentul, de exemplu, îi cedează Rusiei RMN în schimbul unor favoruri sau servicii politice semnificative.

Se spune că aliații occidentali înclinau mai mult spre modelul cipriot, conform căruia RM de pe malul drept se integrează în ritm rapid în UE, iar Transnistria devine o anclavă necontrolată, înghesuită din toate părțile. După care, cu ajutorul creditelor și granturilor, UE și SUA încearcă să ridice nivelul de trai din Moldova la indicii, care pot fi atractivi pentru transnistreni. În paralel, partenerii occidentali influențează regiunea transnistreană cu ajutorul “biciului” (sancțiuni și măsuri economice, în special față de uzina metalurgică din Rîbnița) și al “turtei dulci” (granturi, proiecte sociale, regim fără vize pentru cetățenii Moldovei ).

Și pe atunci începuse realizarea activă a acestui scenariu: Chișinăul a instalat pe Nistru posturi de control al migrației, cetățenii Moldovei beneficiau de regimul fără vize (fapt care trebuie să stimuleze transnistrenii să ceară cetățenia RM), Tiraspolul invoca însă o blocadă a regiunii, “blocarea efectivă a transporturilor ” și “ideologia suprimării”.

“Observăm formarea unui mecanism colectiv de restricții față de Republica Moldovenească Nistreană din partea Republicii Moldova, a Ucrainei și, în cel mai scurt timp, posibil și a UE ”, - spunea liderul transnistrean Evghenii Șevciuc în a. 2014, în adresarea sa anuală către popor.

Însă occidentul nu a mai finalizat acest scenariu: în a.2016, după expirarea regimului preferințelor comerciale autonome cu UE, Bruxellesul i-a permis totuși Transnistriei să intre în zona sa de liber schimb. Și, dacă ne bazăm pe datele statistice, în prezent UE este unul dintre principalii parteneri comerciali ai regiunii transnistrene. Așa, conform datelor Comitetului vamal al RMN, în a. 2022 mai bine de ¾ din exporturi i-au revenit Moldovei de pe malul drept și UE (României, în special).

Pe atunci această decizie era prezentată ca o forțare a elitelor transnistrene să se reintegreze cu Moldova. Chipurile, holdingul companiilor private transnistrene “Șerif”, cel mai mare contribuabil din Transnistria și monopolistul comunicațiilor mobile și fixe, este atras în schemele avantajoase UE, pentru ca ulterior holdingul să forțeze autoritățile regiunii să se integreze cu Moldova. Iar gurile rele spuneau că poziția de conciliere a UE în raport cu Transnistria se explică prin ne-dorința de a se confrunta cu Rusia din cauza blocadei exporturilor din această regiune spre UE, dar și interesul industriei germane pentru produsele Uzinei metalurgice moldovenești, amplasate la Rîbnița.

Mai pe scurt, poate și era un fel de realizare a ”scenariului cipriot”, dar foarte nereușită . Ridicarea nivelului de trai din Moldova cu ajutorul creditelor și granturilor în așa măsură, ca ea să devină atrăgătoare pentru transnistreni, și concomitent înghesuirea Transnistriei din toate părțile, ca ea să fie forțată să se reintegreze cu malul drept, a eșuat. În ciuda injecțiilor de multe milioane, nivelul de trai pe malul drept nu s-a ridicat, din contra - a căzut. Și dacă comparăm tarifele curente la resursele energetice pe ambele maluri, Transnistria învinge vizibil. Mai mult, Moldova de pe malul drept depinde acum de electricitatea ieftină produsă de ModlGRES transnistreană (88% din volumul de electricitate consumat în august), care și ea depinde de livrările de gaze rusești, gratuite pentru Transnistria.

“Planul B” în actualele condiții

În principiu, Nicu Popescu propune acum realizarea aceluiași “model cipriot ”, admis de partenerii occidentali și raport cu Moldova și Georgia, dar și cu Ucraina aflată în război.

“Probabil, planul “А” – ar fi reglementarea conflictului transnistrean în condițiile și în cadrul aderării la UE. Dacă nu ne reușește în viitorul cel mai apropiat, nimeni nu va ține ostatică Republica Moldova în această situație. Și a fost semnalul, că dacă nu vom putea reintegra țara noastră înainte de aderare, ar fi logic să aderăm la UE cu acea parte a teritoriului, care este administrată de Chișinău, și să continuăm apoi munca pentru reintegrarea țării ”, - a declarat șeful departamentului de politică externă.

Dar acum nu-s anii a 2012-2013 , și nici chiar a. 2014 – peisajul global s-a schimbat radical de atunci, și modelul cipriot în prezent nu că e puțin probabil - el este foarte nociv pentru interesele naționale.

Dacă reieșim din scenariul inițial, după integrarea activă și aderarea la UE a Moldovei de pe malul drept, Occidentul, cu ajutorul creditelor și granturilor, ridică nivelul de trai din Moldova la indicii, care pot fi atractivi pentru transnistreni și îi poate impulsiona să se reintegreze.

Dar reputata organizație neguvernamentală “Forumul Economic Mondial” (FEM), cunoscută pentru desfășurarea summit-urilor anuale din Davos, în “Raportul privind riscurile globale ” a proclamat , că următorul deceniu (anii 2023-2033 ) va fi unul de criză. A introdus chiar și un termen nou – “policriză”. Este situația, în care diverse riscuri se intersectează și interdependența lor este resimțită foarte acut, au explicat experții FEM. La riscurile “vechi” – inflația, criza costului vieții, războaiele comerciale, fenomenele sociale la scară largă, confruntarea geopolitică etc. – se adaugă altele relativ noi – nivelul înalt al datoriei publice în multe țări, o nouă perioadă de creștere redusă, investiții scăzute și de-globalizare, blocarea dezvoltării potențialului uman, și asta după decenii de progres.

Adică, în următorul deceniu lumea dezvoltată, inclusiv Europa, va sărăci. Politologul britanic Aaron Bastani l-a numit finalul “epocii de prosperitate” în Europa. În principiu, asta deja are loc. Analiști notorii prezic prăbușirea economiei germane, și se știe că Germania este unul dintre principalii donatori ai bugetului UE. Economistul american Daniel Stelter crede că modelul economic al RFG se îndreaptă spre prăbușire structurală, cu urmări fatale nu numai pentru Germania, ci și pentru întreaga UE. Iar Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, a recunoscut la finele lunii iunie, că UE a dat Ucrainei întreaga rezervă a bugetului său pînă în a. 2027 (așa numitul “airbag”), și a îndemnat țările-membre să facă contribuții suplimentare în bugetul comun.

În aceste condiții, Republica Moldova nu poate conta pe careva injecții mari din partea Bruxellesului, dar și a partenerilor occidentali, pentru ridicarea nivelului de trai și sporirea atractivității RM pentru transnistreni. Mai ales că ministra finanțelor ne-a prevenit recent, că Moldova cu fiece an va primi tot mai puține granturi și poate conta, în fond, doar pe credite.

Există, evident, și varianta “forțării” malului stîng să se reintegreze – presiunile mai dure. În ultima vreme, Chișinăul și-a înăsprit vizibil poziția în raport cu Transnistria. În februarie, parlamentul a adoptat amendamentele la Codul Penal, care prevăd privațiune de libertate pentru separatism. Așa că demnitarii transnistreni preferă să nu mai apară la Chișinău. Tiraspolul acuză Chișinăul de înăsprirea blocadei economice și de transport, precum și de încercarea de a anula total activitatea formatului internațional de negocieri “5+2”, chiar s-a adresat, în acest context, la ONU și OSCE. Din 10 august, agenții economici transnistreni trebuie să achite impozitul pentru efectuarea procedurilor vamale, așa cum o fac agenții economici de pe malul drept. Permanent răsună îndemnuri de a lăsa regiunea fără gazele rusești. Ceea ce este foarte posibil după 31 decembrie, 2024 , cu expirarea termenului de valabilitate a contractului de tranzit a gazelor rusești prin Ucraina. În orice caz, ministrul ucrainean al energeticii a declarat într-un interviu pentru Financial Times, că Ucraina își pregătește sistemul de transportare a gazelor pentru a suspenda exporturile de gaze din Rusia spre Europa.

Elemente de presiune economică există și în “modelul cipriot”, care ne este impus foarte activ: deși juridic Ciprul de Nord face parte din UE, legislația UE nu i se aplică, unde mai pui că Uniunea Europeană aplică un embargo economic Ciprului de Nord în conformitate cu decizia Curții Europene de justiție. În rezultat, Ciprul de Nord poate obține acces la piața mondială doar pe post de consumator, nu și de producător, și acest acces depinde numai de Turcia.

Dar, cum am mai spus, lumea s-a schimbat. Acum doi ani FR putea întreprinde prea puține, și încerca să ușureze starea regiunii transnistrene prin mijloace diplomatice. Acum e liberă să procedeze la bunul său plac. Am și văzut cum acționează Rusia în situații extreme: recunoaște independența teritoriilor conflictuale, după care și le anexează prin referendum.

Conducerea Rusiei nu dezvăluie oficial planurile sale privind OMS, dar mulți politicieni și analiști ruși vorbesc deschis că Ucraina trebuie lipsită de ieșirea la Marea Neagră, la fel ca și de ieșirea la Marea Azov, și toate teritoriile din sud să fie întoarse înapoi (regiunile Odessa și Nicolev), precum și Transnistria. Temeiuri juridice pentru recunoașterea independenței, apoi și a anexării Transnistriei, Moscova poate invoca foarte multe : și rezultatele referendumului din a. 2006, în care 97,1% dintre transnistreni s-au expus pentru independența RMN și ulterioara alipire la Rusia, și adresările Sovietului Suprem al republicii nerecunoscute către Duma de stat, Sovietul Federației și președintele FR cu rugămintea de a recunoaște RMN ca stat suveran și independent. Da prin acțiunile sale ( rusofobia sporită și presiunile dure asupra regiunii din stînga Nistrului), Chișinăul oficial face jocul Moscovei.

Așa că în actualele condiții realizarea scenariului creionat de Nicu Popescu este chiar periculoasă. Orice variantă cu “renunțarea” la teritoriu se va solda ori cu faptul că Moldova de pe malul drept, integrată în UE, va fi “devorată” de România, care tot mai mult își extinde aici influența și își supune infrastructura strategică națională. Ori Chișinăul va ajunge dependent de Bruxelles și anglosaxoni cu politica lor neocolonială. Ceea ce se vede bine pe exemplul Ciprului, modelul căruia ne este impus. E suficient să ne amintim prăbușirea sistemului bancar cipriot și criza financiară din a. 2013, atunci UE și anglosaxonii au impus Nicosia să blocheze miliarde de dolari din conturile clienților “dubioși”, după care UE și regulatorii europeni nu au putut sau nu au vrut să soluționeze în timp util problema datoriilor insulei.

În condițiile actuale, în care are loc o redistribuire globală și o divizare a sferelor de influență, Transnistria sau “regiunea transnistreană”, cum a decis acum guvernul să o numească în actele oficiale, – este un factor de reținere. Nu în zadar partenerii occidentali împing acum insistent guvernele ”patronate” ale țărilor Parteneriatului estic să renunțe la teritoriile ”disputate”, pentru a le face să depindă total de ei înșiși. Astfel, în primăvara anului curent după vizita unui șir de demnitari americani la Erevan, premierul Armeniei Nicol Pașinean a declarat pe neașteptate, că Erevan este gata să recunoască Karabah în componența Azerbaidjanului – după decenii de confruntare ireconciliabilă. Iar Stian Jenssen, șeful oficiului secretarului general NATO, recent i-a propus Ucrainei să cedeze o parte din teritoriile sale în favoarea Rusiei, în schimbul aderării la NATO.

UE și SUA pot trimite diferite semnale, inclusiv privind integrarea europeană, dar oare integritatea țării, suveranitatea și independența nu-s mai importante ca aderarea la oricare uniune? Interesele naționale ale țărilor “patronate” nu-i interesează pe actorii mondiali. Noi și în prezent depindem mult de Washington și Bruxelles, dar înainte ca capcana să se închidă definitiv avem șanse să ieșim din această situație - spre un stat neutru. Așa cum stipulează Constituția.

Îndeosebi dacă ținem cont că reintegrarea țării este un enorm avantaj economic pentru locuitorii ambelor maluri ale Nistrului . Economia celor două maluri ale Nistrului s-a format în anii URSS în așa fel, ca industria malului stîng să o completeze pe cea a malului drept, pentru reducerea cheltuielilor de transport și sporirea autosuficienței Moldovei. Combinatul metalurgic din Rîbnița produce întreaga gamă de produse din metale feroase , utilizate în construcții, în or. Dnestrovsc este amplasată una dintre cele mai mari centrale electrice din Europa, capabilă să asigura pe deplin și chiar cu rezervă țara cu energie electrică, la Rîbnița funcționează o uzină de ciment, datorită căreia-s moderate prețurile monopolistului Lafarge, la Tiraspol și Bender mai există niște întreprinderi ale industriei ușoare și a celei constructoare de mașini. Și pe malul drept se află întreprinderi ale industriei alimentare, fabrici de sticlă, de producere a ambalajelor, a materialelor de construcție, a mobilei, a covoarelor… Lista poate fi continuată. Unindu-ne, noi putem construi o economie autosuficientă și din contra - două părți ale unei țări pot deveni anclave, pe care le va pustii politica colonială a potentaților acestei lumi. Noi, locuitorii celor două maluri, avem nevoie de asta? Evident că toți acești Nicu Popescu trebuie să cugete asupra întrebării: în interesul cui lucrează ei în încercarea de a promova o atare politică. Să sperăm, că este activitatea artistică a unui ministru tinerel, neexperimentat…

Deseori auzim că soarta Moldovei de pe ambele maluri ale Nistrului este decisă nu de Chișinău și Tiraspol, ci de actorii globali. Dar oare voința și dorința poporului nu are însemnătate? Oare noi nu trebuie să luptăm pentru interesele noastre naționale, indiferent dacă acestea îi satisfac pe alții? Numai o Moldovă unită, neutră poate să se dezvolte și să-și apere locul în lumea nouă, în care în prezent au loc procese cu adevărat tectonice. Poate cineva, care acum ocupă o funcție înaltă, speră că îmbunătățindu-și CV va reveni undeva în birourile calde ale capitalelor occidentale, dar noi vom sta aici! Iar asta înseamnă, că trebuie să ne amenajăm casa așa cum găsim noi de cuviință.

Xenia Florea