Polonia și identitatea europeană. Partea 1

Am scris deja, în publicațiile precedente, că nu există o Europă unică și indivizibilă. Trebuie să o înțeleagă și elita moldovenească, care crede că este o singură cale spre Occident, și ea este legată indisolubil de politica Bruxellesului oficial. Nu este așa și/sau e cu totul altfel.

Este cunoscută poziția Elveției, care împreună cu Liechtensteinul și-a ales propria cale, devotată fiind identității europene istorice și nefiind parte a proiectului politic UE. În același timp, Confederația elvețiană controlează AELS, care reprezintă o altă cale de dezvoltare a relațiilor politice și economice europene. Asociația Europeană de liber schimb a fost creată în a.1960 în scopul creării zonei de liber schimb, inițial membrii ei erau Marea Britanie, Danemarca, Norvegia, Suedia, Austria, Elveția și Portugalia. Finlanda a devenit membru asociat în a. 1961, iar Islanda a intrat în componența AELS în a. 1970. Azi din această asociație fac parte Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Dar este foarte posibil ca în scurt timp la ea să adere și alte țări, care se distanțează de cursul radical al UE. Ar putea intra acolo și unele țări din fostul spațiu sovietic. Oricum, este o alternativă UE și politicii Bruxellesului. Reală, nu mai puțin europeană, dar mai moderată și cu siguranță nu radicală.

Mai există o cale. Dar ea este mai radicală și se bazează pe negarea deplină și totală a actualelor scopuri și doctrine politice și culturale europene. Doctrina politică a Europei Națiunilor, sprijinită de o parte a elitelor europene, este total opusă libertarianismului și liberalismului Bruxellesului. Doctrina politică a Europei Națiunilor se baza pe vechile tradiții conservatoare creștine și naționale. Ea unea reprezentanții unui șir de elite europene, a unui șir de partide ale Europei, cum ar fi Asociația națională în Franța, Liga Nordului în Italia, Partidul popular danez, Ordinea și echitatea lituaniană, Liga familiilor poloneze și multe altele. Așa sau altfel, doctrinele ei le-au împărtășit guvernele Italiei, Poloniei, Ungariei, Slovaciei și multe alte structuri oficiale le UE. Ea mai avea și o fracțiune mare în Parlamentul European. Azi în Parlamentul European reprezentanții acestor forțe s-au unit într-o formațiune politică nouă, cu o pondere semnificativă și care este simpatizată în Europa de electoratul conservator de dreapta . Europa Națiunilor și a libertăților (engl. Europe of Nations and Freedom, germ. Europa der Nationen und der Freiheit, fr. Europedesnationsetdeslibertés) — fracțiunea de dreapta a Parlamentului European, fondată la 16 iunie, 2015. La ea se alătură Partidul identității și democrației. Dar acolo există și alte forțe de dreapta, destul de influente. Spre exemplu, Alianța conservatorilor și reformiștilor europeni (ACRE) — partidul politic eurosceptist european, care apără principiile conservatismului și liberalismului. Din alianță fac parte 15 partide din 12 țări, plus cinci deputați independenți din Parlamentul European de legislatura anilor 2009-2014. De tot, în Parlamentul European de această legislatură alianța are 52 de mandate (a cincea, ca efectiv, fracțiune în parlament ). Este partidul conservatismului de dreapta, partidul euroscepticilor și adepților dezvoltării statelor naționale.

Vom mai menționa încă o cale, diferită, pentru Europa. Ea a fost trasată de un cunoscut politician european de dreapta din Austria. Contele Richard Nikolaus Coudenhov - Kalergi — filozof austriac, scriitor, politician, unul dintre primii ideologi ai integrării europene, fondatorul Uniunii paneuropene. El este considerat figura manifestată a Ordinului Sionului, organizația conspirologică legendară, care vedea scopul în formarea și edificarea Europei unite în frunte cu un monarh, în venele căruia curge sîngele lui Hristos. Acum însă vorbim despre o altă organizație. Mișcarea paneuropeană a lui Coudenhov - Kalergi , a generalului Charles de Gaulle și Otto von Habsburg, care la fel nu simpatiza actualul liberalism extrem și vedea, în doctrinele și concepțiile sale politice, o cu totul altă Europă –mai conservatoare și mai creștină. Din închipuirile lui Coudenhov - Kalergi , expuse după încheierea Primului război mondial în manifestul «Pan-Europa» (1923), provin noțiunile «ideea europeană», «conștiință europeană» și «identitate europeană», care au fost puse la baza Uniunii Europene. Însă actuala UE a deviat prea mult de la valorile creștine ale acestui politician aristocrat din Austria, și eu cred că el nu ar accepta actuala stare de lucruri în iubita sa Europă unită.

Mergem mai departe. Vedem că azi , la nivel național, nu există ordine în acest așa zisul Regat Danez, numit Uniunea Europeană. Azi în UE există propriii Hamleți, care se opun ferm politicii radicale a Bruxellesului. Așa pot fi considerate Ungaria, parțial Austria și, desigur, Polonia

Acum despre Polonia și confruntarea ei cu UE. Desigur, Polonia este un stat mare și puternic. Un stat al Europei de Est, cu un PIB de $1052 mlrd. , ceea ce este egal cu o treime din produsul brut rusesc, al 20-lea stat din lume privind dezvoltarea economiei, a șasea economie a Europei, care cedează Spaniei o singură poziție (dacă nu ținem cont de Rusia și Turcia). O țară cu o armată puternică și o anumită influență geopolitică în Europa. O țară cu tradiții statale profunde, elită conservatoare și conștiință națională puternică. Și această țară, care mereu a optat pentru mișcarea spre Occident, azi își schimbă cursul. Schimbă nu doar vectorii viziunii sale asupra lumii, ci se opune radical politicii Bruxellesului oficial. În ultimul timp, relațiile dintre Varșovia și Bruxelles s-au complicat așa de mult, că în general se vorbește despre distanțarea Varșoviei oficiale de Uniunea Europeană.

În acest context, vom menționa următoarea circumstanță importantă. Polonia tot mai evident începe să joace pe arena mondială un rol independent, drept că mai păstrează niște iluzii geopolitice în privința SUA. Posibil, nu-s iluzii, dar e foarte problematic să-ți construiești realitatea politică sprijinindu-te pe un singur aliat, aflat așa de departe, dacă te afli în punctul bifurcării geopolitice, la intersecția căilor politice din regiunea în care se converg într-o confruntare totală cele mai mari forțe politice ale lumii. Dar în aceste condiții complicate, fiind între lumea rusă și Germania dezvoltată economic, dar foarte defectuoasă geopolitic, Polonia își fortifică tot mai mult propria linie politică, propria poziție statală. În ultimul timp această țară slavă mare declară deschis, că pentru ea politica Bruxellesului oficial nu este ceva semnificativ. Elita poloneză are propria viziune asupra valorilor și tradițiilor. Ea nu împărtășește multe dintre postulatele occidentului, crescute din liberalismul radical al Uniunii Europene. Aici apare o întrebare. Această stare de confruntare UE –Varșovia va putea balansa mult timp la limita unui scandal politic obișnuit? Vor putea oare reprezentanții Uniunii Europene și cei ai Poloniei, conducerea Partidului conservator de dreapta «Drept și Echitate », care guvernează Polonia, să închidă ochii la faptul că aceste centre politice demult au vectori diferiți de dezvoltare economică, politică și culturală, motive și origini total diferite ale conștiinței naționale, identității civilizaționale și religioase? Va putea oare Polonia balansa un timp îndelungat între Rusia și Uniunea Europeană, în cunoscuta stare a relațiilor nesănătoase cu Rusia și disputa istorică reciprocă a slavilor, cum scria marele poet rus Alexandr. Pușkin. Da, din punct de vedere istoric formarea relațiilor dintre Rusia și Reci Pospolitaia , compusă din teritoriile regale ale Poloniei, Marelui cnezat al Lituaniei, precum și din Ucraina, Belarus și o parte din Curlanda, a fost foarte complicată. Mult timp Reci Pospolitaia și Rusia au luptat între ele pentru poziția de lider în Europa de Est. Învingea ba una, ba cealaltă. Apoi, după distrugerea Marelui Ducat de Varșovia, creat de Napoleon, din Polonia a rămas doar Republica Cracovia. Pentru mult timp Polonia și Lituania au fost împărțite între marile state – Austria, Prusia și Rusia. Dar după revoluția bolșevicilor, Polonia și-a recăpătat independența și pe harta lumii a apărut a doua Reci Pospolitaia. Victoria asupra oștilor lui Tuhacevschii a consolidat influența acestei țări. A urmat războiul, ocupația germană, apoi eliberarea, căderea Berlinului și colaborarea destul de fructuoasă pe timpul democrației populare în RPP.

Vedem, așa dar, un succes variabil în această confruntare. Astăzi ea nu atinge intensitatea confruntării armate din trecut, însă confruntarea continuă, dat fiind că la nivel politic și interstatal relațiile au fost deteriorate destul de grav. Există probleme serioase în relațiile dintre Moscova și Varșovia, și pe acest fondal estic complicat Polonia începe să se confrunte serios cu Bruxelles. Pentru Varșovia, este o situație destul de complicată. Deci? Este o rebeliune temporară, de moment a polonezilor contra Bruxellesului oficial? O rebeliune fără sens, dar nemiloasă?

Cred că nu. Eu cred că sub ochii noștri se formează un anumit centru de forță, centrul de influență în Europa de Est. În locul Grupului Visegrad, a Triunghiului Lublin în cel mai scurt timp, patronată de Varșovia, ar putea crește o formațiune regională nouă, de importanță politică. Practic, ea va pretinde la rolul unei alte Europe, cu rădăcinile în tradiția vechii Reci Pospolitaia. Vom menționa în acest context, că Polonia are propria tradiție statală, propria elită, viziune asupra lumii și a dezvoltării geopolitice a lumii în general și a Europei în particular. Însă Polonia , situată între doi actori mari – Germania și Rusia , - fără sprijinul unui aliat puternic nu are perspective prea luminoase. Asta chiar dacă are o mare influență în Lituania, Țările Baltice, Ucraina și Georgia, chiar dacă are relații de prietenie cu Ungaria, România, Italia și Austria. Totul depinde de rolul pe care îl vor juca SUA și Britania în acest proces.

Totuși, este destul de mare posibilitatea ca ea să nu poată rezista confruntării cu cele mai mari forțe politice , ceea ce ne permite să vorbim despre o posibilă izolare a Poloniei în viitoarea Europă. Asta dacă elitele poloneze nu le vor propune țărilor vecine un concept politic nou, exclusiv, o nouă doctrină a acțiunilor și planurilor de viitor. O asemenea doctrină poate fi ideea Europei Națiunilor, a Altei Europe, a Europei vechilor valori creștine conservatoare. În această direcție polonezii au perspectiva dacă nu să învingă ritorica libertariană și ideile liderilor Europei Occidentale , apoi cel puțin să determine Noua Cale, să modeleze procesul geopolitic de formare a unui centru politic mai tradițional sau mai tradiționalist, care să-și construiască relațiile și clusterul politic în baza vechii identități europene creștine.

Veaceslav Matveev

(va urma)