Franța și Europa; cugetări despre identitatea națională, trecut și viitor. P.2

Rezultatul distrugerii valorilor culturale, a mondializării începute la mijlocul sec. ХХ, a dus la distrugerea statelor europene naționale, a economiilor și societăților naționale.

Potrivit cunoscutului filozof tradiționalist francez Len de Benua, «Împreună cu mondializarea asistăm la apariția societății construite pe nisip ».

Noile realități

Cu extinderea spiritului globalist și mondialist, s-a produs catastrofa definitivă a vechii lumi creștine. Azi are loc încă o etapă a devalorizării acestei civilizații, mărețe altă dată. Secularizarea societății, lipsirea națiunilor de drepturile lor, devalorizarea valorilor morale și spirituale a cuprins toată Europa. SUA se mai țin dar lumea europeană se apropie de final, și acesta va fi, probabil, catastrofal pentru elitele conservative. Ulterior el va deveni un capac de sicriu și pentru cercurile anarhiste, de stînga, ale Europei, care azi nu înțeleg că își sapă singure groapa în această lume, pe care au tulburat-o.

Realitățile zilei în Europa: un imigrant arab sub privirea întregului oraș Copenhaga îl pălmuiește pe un localnic; patrulele islamiste caută la periferiile Londrei fetițe în fuste scurte și le bat; în școlile Europei de Vest este interzisă purtarea cruciulițelor, iar în Norvegia părințiilor li se iau copiii di casă pentru lecturi și rugăciuni creștine.

Și mai tragică este situația în centrul Europei, în Franța prosperă. Franța azi este un adevărat cîmp de luptă. Se pare, sau poate nu se pare, că forțele de stînga, distruse altă dată, acum ridică capul și încearcă să schimbe ordinea existentă și societatea.

Reforma fatală

Să elucidăm situația din Franța de azi, unde se desfășoară cele mai mari demonstrații și greve din ultimii ani. Deși problemele-s obiective, e de menționat că aceste evenimente clatină carcasa politică și social-economică a republicii franceze, cea mai veche democrație europeană. În Franța, celor de stînga întotdeauna li s-a permis orice, dar chiar în așa măsură?

La francezi demult se cocea nemulțumirea pentru preconizata reformă a pensiilor. Tulburările în masă au fost precedate de confruntări grave în parlament. Adunarea națională a Franței a respins ambele moțiuni de cenzură pentru guvernul Elisabeth Born, înaintate în contextul deciziei guvernului de a promova nepopulara reformă a pensiilor în camera inferioară a parlamentului francez fără a o mai supune votului. Opoziția contează de faptul că reforma încă mai poate fi blocată de Consiliul Constituțional (ședința este anunțată pentru 15 aprilie), stînga a depus o cerere de organizare a unui referendum. Primei moțiuni, inițiate de mica fracțiune centristă Liot, nu ni-au ajuns doar nouă voturi pentr4u majoritatea necesară de 287. A doua moțiune, înaintată de grupul parlamentar de extremă dreaptă «Unirea națională» înfrunte cu Marine Le Pen, a acumulat doar 94 don cele 577 de voturi.

Asta înseamnă că proiectul reformei pensiilor, care majorează vîrsta de pensionare de la 62 la 64 de ani este aprobată de parlament.

Și iată că după 16 martie autoritățile franceze anunță intenția de a aplica art. 49.3 din Constituție, care va permite aprobarea reformei pensiilor fără votarea ei în parlament, și respingerea celor două moțiuni de cenzură guvernului, francezii au început să iasă la proteste spontane în toată țara. Greva a fost sprijinită și de angajații rafinăriilor și cei din salubritate.

La mijlocul lui martir au început proteste masive, demonstrații și dezordini, francezii au ieșit la mitinguri și au participat la greve contra reformei pensiilor. Din datele MAI, la cea mai mare demonstrație din Paris , pe 23 martie, au participat 119 mii de persoane — nivel-record de mobilizare împotriva reformei de la începutul mișcării protestatare. Sindicatul CGT declara despre 800 mii de participanți la acțiunea din Paris. În total, conform calculelor MAI, în acea zi în țară au protestat 1,08 milioane de oameni. În versiunea sindicatelor - 3,5 milioane.

La 22 martir președintele Emmanuel Macron în interviul pentru posturile TF1 și France 2 a confirmat status quo în cel mai acut conflict politic și social , care durează de două luni în țară. El a demonstrat că este gata să fie președintele ”nepopular”, nu are regrete și nu intenționează să schimbe guvernul, dar a încercat să împace adversarii reformei și a promis francezilor noi schimbări în țară, după majorarea ”necesară” a vîrstei de pensionare.

Prin aceste interviuri, pentru prima oară în cele două luni de criză, Macron a decis să ofere o «explicație» nemijlocită compatrioților. Anterior, el prefera să fie departe de dezbaterile furtunoase și protestele masive. Comentariile sale laconice se reduceau la aceea că reforma este ”necesară” și va fi promovată. În spațiul public, decizia președintelui era apărată de prim-ministra Elisabeth Born și guvernul ei.

Macron a repetat, în interviu, cele spuse anterior. Dar mai pe larg. Jurnaliștilor, care i-au amintit că protestul și grevele continuă, le-a răspuns cu întrebarea: «Credeți că-mi face plăcere efectuarea acestei reforme?»

S-a ajuns acolo, că a fost anulată vizita oficială a monarhului britanic în Franța, anunțată anterior pentru finele lunii martie.

Charles III a ales Franța pentru prima sa vizită oficială după urcarea pe tron. Vizita (cu statutul «oficială») a fost planificată după recentul summit Franța - Marea Britanie, la care președintele Emmanuel Macron și prim-ministrul Rishi Sunak au anunțat «noul start» al parteneriatului celor două țări după o îndelungată perioadă ce divergențe.

Pe marginea summit-ului UE de la Bruxelles, președintele Macron a explicat, că «ar fi fost neserios» să-l primească pe Charles III în țară «în toiul manifestațiilor». Din spusele lui Macron, vizita ar putea avea loc la începutul verii. Palatul Buckingham a anunțat că cuplul regal așteaptă bucuros posibilitatea de a vizita Franța, cum numai va fi coordonată noua dată a vizitei.

Care este scopul?

Unde-s rădăcinile evenimentelor din Franța? Primul lucru pe care îl vom menționa - Franța este una dintre acele țări europene, care sprijină migrația masivă d n Asia și Africa spre Europa. Numărul imigranților crește în progresie geometrică. Crește numărul persoanelor care nu-s integrate în această cultură, nu posedă limba, ne respectă istoria țării, urăsc populația albă și societatea franceză. Majoritatea nu dorește să muncească și se întreține din indemnizații. Toate acestea înrăutățesc situația, căci populația Franței îmbătrînește rapid. Franțuzoaicele nu vor să nască, preocupate fiind de problemele de gen. Economia, în mare măsură, a fost dusă în țările lumii a treia! Pentru a soluționa situația din societate și economie, guvernul face lobby majorării vîrstei de pensionare , căci cineva trebuie totuși să muncească. Astfel problema migrației este esența de bază a destabilizării societății franceze.

A doua problemă constă în faptul că președintele Macron, favoritul clanului Rothschild și a familiilor asociate acestui cerc vicios, provoacă proteste ale mișcărilor de extremă stîngă. O face artificial și motivat, deschis și intenționat. Scopul – trezirea elitelor revoluționare de extremă stîngă și destabilizarea situației, căci este clar că odată și odată , în condițiile crizei mondiale, masele largi vor ieși în stradă, deci acest tigrul al revoluției trebuie înșeuat și pus sub controlul forțelor de stînga. Scopul este ca tradiționaliștii, patrioții și dreapta, de la gaulliști la adepții Marine Le Pen, să nu ajungă în fruntea situației.

Marine Le Pen, fiica fondatorului mișcării de dreapta în Franța, a devenit o politiciană serioasă, promițătoare, lidera partidului politic «Frontul național» («Uniunea națională»). În opinia noastră, în cadrul ideii «Europa Națiunilor» ea și partidul ei are perspective enorme, în special dacă ținem cont că toate previziunile și avertismentele ei cu privire la planurile de distrugere a vechii Franțe și a Europei conservatoare creștine s-au adeverit.

Așa dar, totul se face în scopul distrugerii elitelor conservatoare și patriotice ale Franței. Scopul este de a nu le permite, în viitoarele zdruncinări pentru Franța și Europa, să conducă mișcarea protestatară. Sarcina este trezirea celor de stînga, care de pe vremea președintelui Mitterrand au devenit foarte liberali, calmi și cuminți. Dreapta trebuie oprită, ca ea să nu reînvie aspirațiile generalului de Gaulle. Cunoaștem că acest politician a fost salvatorul vechii Franțe conservatoare, un adevărat patriot. El este cunoscut și ca naționalist dur, dar și ca antifascist. Ca un mare militar și om de stat francez, ofițer și general curajos. În anii celui de-al doilea Război Mondial el a devenit simbolul Rezistenței franceze. Ulterior – a fost fondatorul și primul președinte al Republicii V.

***

Deci, concluziile preliminare ale acestui studiu.

La început în Franța eu fost distruse forțele sănătoase de dreapta, au fost ridicați urmașii lui Marx, Sartre, Simone de Beauvoir și Mao, apoi, după suprimarea lor în timpul revoluției din a. 1968, au decis să-i reincarneze. Că doar la distrugerea vechii Franțe tradiționale, a patriotismului gaulliștilor și adepților Frontului național, planurile erau următoarele: «La început distrugem bastioanele de dreapta, bastioanele elitelor tradiționale, cu ajutorul activiștilor de extremă stîngă, a marxiștilor, maoiștilor și anarhiștilor, a adepților lui Adorno, Sartre, Glucksmann, Habermas, apoi îi transformăm în liberali și vom construi lumea burgheză, în care nu ideile, da societatea depolitizată a mărfurilor și idealurile economice vor juca rolul decisiv ».

Însă timpul a modificat realitatea. Tezele profesorului de la Stanford Francis Fukuyama despre finalul istoriei și victoria planificată a lumii capitaliste au devenit o ficțiune. Istoria a decis altfel. Poate, niște cercuri conspirologice au ajutat-o să soluționeze această problemă altfel. Lumea s-a schimbat, și s-a schimbat radical. Stînga, marxiștii și anarhiștii devin solicitați din nou . Asta este evident, căci în joc au fost puse planurile viitoarei revoluții radicale, care va mătura definitiv lumea veche și Europa conservatoare. Anume pentru a se pregăti către aceste zguduiri este creat frontul radical de stînga, forța care trebuie să oprească evoluția și să direcționeze Franța spre construirea unor realități noi, esența cărora este renunțarea totală la vechile valori ale Europei conservatoare, creștine, la «Europa Națiunilor».

Veaceslav Matveev

(va urma)