X 
Eurovision stiri: 515
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4005

Forțarea pentru o «nouă normalitate»

2 noi. 2022,, 09:00 (reactualizat 2 noi. 2022,, 23:59)   Analitică
7018 1

Imediat după încoronare, noul rege Charles III a susținut foarte ferm politica «marii resetări». La 13 octombrie,împreună cu Klaus Schwab, președintele WEF, el a organizat o întrevedere la care a declarat: «Acum nu avem alternativă – noi trebuie să facem tot ce ne stă în puteri pentru ca în scurt timp să evităm catastrofa climatică enormă, care se și manifestă deja în cel mai îngrozitor mod. Noi nu avem alternativă, deoarece în caz contrar vor fi mai multe pandemii și nenorociri, care accelerează încălzirea globală și schimbările climatice».

Pentru prințul Charles, devenit noul monarh britanic, Schwab este un fel de mentor – cel puțin, din a. 1992 , anul elaborării «Agenda secolului XXI » («Programul-2030»). Schwab însuși îl crede mentorul său pe Henry Kissinger, care împreună cu Zbigniew Brzezinski recunoaște clanul Rockefeller drept protejatul său. Iată așa o succesiune.

Un jalon important în realizarea acestei strategii este documentul întitulat «Scenariile viitorului tehnologiilor și ale dezvoltării internaționale », pregătit de Fundația Rockefeller în a. 2010 împreună cu compania de consulting Global Business Network (GBN), în baza elaborărilor corporației RAND și a secției de analiză a Royal Dutch Shell. Fundația Rockefeller a examinat patru «scenarii foarte posibile», care seamănă cu cele patru scenarii de dezvoltare a globalizării pînă în a.2027, prezentate la Forumul economic mondial-2022(1. Globalizarea 5.0: reunirea. 2. Rețele analogice: naționalism virtual. 3. Dominația digitală: platforme flexibile. 4. Lumea autarhică: fragmentarea sistemică).

Senatorul Malcom Roberts (Australia), care se pronunță pentru «Marea rezistență Marii resetări», crede, că esența acestor scenarii de forțare la «noua normalitate» constă în următoarele: «Viața, conform agendei lui Klaus Schwab, este o adevărată iobăgie, este o robie, miliardarii corporațiilor globale vor deține totul: case, fabrici, ferme, mobilă, iar cetățenii simpli vor închiria cele necesare, dacă le va permite ratingul social de creditare, planul Marii resetări constă în aceea că veți muri fără nimic ».

Dar problema este și mai profundă. Ea afectează omul în sine, esența lui. Yuval Noah Harari, unul dintre apărătorii «marii resetări», susține: «Acum noi căpătăm putere pentru a crea viața, la fel ca Dumnezeu – Creatorul. Într-un fel, noi chiar îl depășim pe Dumnezeul biblic. Unicul lucru care i-a reușit lui Dumnezeu – entitățile organice. Iar noi acum încercăm să creăm entități anorganice, forme anorganice ale vieții. Cyborgi, inteligență artificială, etc. Dacă vom reuși, în scurt timp îl vom depăși pe Creatorul biblic. Vedeți cum elita se distanțează de omenire în general și deja privește dincolo de orizont. Există posibilitatea unei scindări reale , în care viitorul elitei și viitorul Homo sapiens – vor fi două viitoare diferite , deoarece elita se va transforma într-o altă specie. Dacă medicina tradițională se ocupa cu lecuirea, acum medicina tot mai des este preocupată de modernizare [a omului]».


Încă în a. 2015 Schwab recunoștea într-un interviu, că manipulările genetice, promovate de el și adepții săi, cum ar fi familia Gates, au ca scop schimbarea omului și influențarea personalității lui: «Înțelegeți, a patra revoluție industrială se deosebește prin faptul că ea schimbă nu ceea ce faceți, ea vă schimbă pe voi. Să luăm ca exemplu manipulările genetice: anume voi vă schimbați. Și asta, desigur, vă influențează mult personalitatea». Din interviul a. 2017 (despre cipizare): Vă puteți închipui că peste 10 ani (2027. – А.I.), în timp ce ședem aici, în creierul nostru va fi un implant și eu imediat voi simți ceea ce simțiți voi, pentru că toți vor avea implanturi»…

Dar manipulările genetice reprezintă doar o mică parte din acele ”noutăți”, care formează ”normalitatea” lui Schwab, pe care azi proiectanții «noii lumi minunate» vor să o impună omenirii. Precum se știe, noul este vechiul uitat demult. Actuala «normalitate nouă» nu face excepție. La dorință, multe dintre elementele ei – de la «noua etică» a lui Schwab la economia verde a lui Gates – pot fi găsite în textele membrilor societății britanice Fabian (fabianismul este «socialismul fără marxism»), care acum un secol și ceva aveau tiraje masive. De exemplu, fabianul celebru Herbert Wells în romanul Modern Utopia («Utopia modernă»), scris în a.1905, descrie aceste elemente în felul următor :

– Un singur guvern mondial.

– Lipsa claselor și a castelor, însă întreaga populație va fi divizată conform unor «criterii obiective» (nivelul educației, morala, intelectul, aptitudini profesionale) în 4 tipuri: cinetic (tehnocrați-manageri), poetic (prototipul clasei creative), needucat, și inferior (locuri de muncă necalificată, venit garantat ).

– Femeia va fi egalată cu bărbatul.

– Căsătoriile vor fi permise doar celor «maturizați moral», indivizilor apți din punct de vedere al medicinii.

– Omul va trăi cel puțin 100 de ani, o jumătate din viață, cam pînă la 50 de ani, va fi considerat tînăr, iar matur – doar după 75 de ani.

– Hainele nu vor fi schimbate la fel de des ca acum. Ceea ce voi numiți modă este prea monstruos, iar corpul uman este prea frumos pentru a fi ascuns în pliurile hidoase ale materialului.

– Medicina – principala ramură și temelia societății.

– Omul va reveni la hrana vegetală, pe care natura i-a predestinat-o din start. Această «revenire» este nu doar un succes moral, dar și o rațiune economică corectă, căci costul cărnii este prea mare din toate punctele de vedere, inclusiv cel moral…

Reieșind din recenta declarație a lui Charles III privind politica «marii resetări» care este lipsită de alternativă, în favoarea «normalității după Schwab», este evident: în viitorul cel mai apropiat, tema schimbărilor climatice se va transforma în berbecul «noii realități». Însă în raport cu clima ea va fi foarte convențională. Căci încălzirea globală, schimbarea climei etc. – este doar un motiv de a impune maselor enorme de oameni planurile inumane de «reconstrucție» a omului și a societății. Despre aceasta vorbesc și adepții, și adversarii «noii normalități».

Spre exemplu, în septembrie Jeremy Jurgens, adjunctul lui Schwab și director executiv a WEF, a prevenit despre viitoarea «nouă criză îngrozitoare» în următoarele formulări: «Eu cred că va mai fi o criză. Mult mai mare. Mult mai repede ca ceea ce am văzut cu Covid-19. Urmări vor fi mai multe, și în rezultat urmările economice și sociale vor fi și mai semnificative».

Practic concomitent cu asta, activistul civic cunoscut în SUA, muzicianul с этим известный в США гражданский активист и музыкант Eddie Bravo a demascat public CNN, care a declarat că acum compania sa preconizează promovarea metodică a temei schimbărilor climatice , deoarece «Covid-19 nu mai este un factor de frică» în dirijarea maselor: «Posibil, ei vor putea stoarce destule din asta… Schimbarea climei va deveni următorul Covid-19 pentru CNN. Noi ne vom concentra pe ea».

5
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?