Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Calea lungă către renașterea filarmonicii

25 sep. 2023,, 10:00 (reactualizat 25 sep. 2023,, 18:00)   Analitică
6532 0

La 24 septembrie s-au împlinit exact trei ani din ziua în care a ars clădirea Filarmonicii Naționale ” Serghei Lunchevici”. În anul curent, colectivul preconiza să marcheze pe larg jubileul de 80 de ani de la înființarea acestei instituții. Însă viața a dispus altfel – cea de-a doua casă a artiștilor a ars.

«Va avea oare colectivul Filarmonicii Naționale propria clădire și cum o văd autoritățile?», «Ce s-a făcut în acești trei ani pentru a apropia ziua în care noua clădire a artiștilor va fi dată în exploatare?», «Există careva progrese în proiectarea obiectului și în căutarea mijloacelor financiare pentru întregul volum de lucrări?». În cele ce urmează, jurnalista Noi.md a încercat să găsească răspuns la aceste întrebări și nu numai, povestind întreaga istorie a patrimoniului cultural, protejat de stat.

Clădirea cu o istorie bogată

Clădirea în care era amplasată Filarmonica Națională a fost construită în anii1912-1913, denotă datele istorice de pe site-ul acestei organizații concertistice. Atunci, era preconizată ca încăpere pentru spectacole teatrale și de circ, cu capacitatea de 360 de spectatori. În a. 1914 au fost construite dependințele, în care au fost plasate echipamentele de proiecție a filmelor, amenajată sala de cinema cu denumirea «Expres». Ulterior, periodic aici erau organizate serate, iar o parte a încăperii a fost dată în folosință Societății presei române din Basarabia pentru organizarea jocului «Lawton».

Din documentele de arhivă rezultă că în iunie, 1942 sala de cinema număra 898 de locuri. În septembrie, 1942 căpitanul în rezervă Constantin Ioan intenționa chiar să deschidă un hotel în această clădire.


O vreme, aici a fost amplasat teatrul muzical-dramatic, iar din a. 1954 – Filarmonica RSS Moldovenești, dar instituția în sine a fost fondată în a. 1940.

Pe parcursul perioadei de exploatare, aici au fost făcute diverse lucrări de construcție și reparație. Astfel, în a.1958 a fost elaborată documentația de renovare a clădirii Filarmonicii de Stat, iar lucrările au durat pînă în a.1962. Între anii 1957 - 1968 s-au efectuat multe lucrări de restabilire a obiectului dat. la clădirea existentă a fost anexat un bloc cu trei etaje și un mic subsol, și colonada semi-poligonală, care sublinia intrarea principală. Proiectul l-a făcut Institutul de Stat de proiectare «Молдгипрострой» sub supravegherea arhitectului V.A.Voițehovschii.

Și în a.2020 clădirea Filarmonicii naționale fusese reparată cosmetic, adusă în ordine în ajunul jubileului de 80 de ani, dar la 24 septembrie ea a suferit un incendiu devastator, izbucnit în timpul lucrărilor de reparație.

Flacăra s-a aprins dintr-o scînteie

În a.2020, incendiul din clădirea Filarmonicii naționale a fost clasificat ca cel mai de amploare în Republica Moldova. Incendiul a izbucnit pe la amiază într-o anexă a complexului, unde se desfășurau lucrări de sudură. Dintr-o mică scînteie, la propriu, s-a aprins o flacără pe care la început muncitorii au crezut că o pot stinge ușor, însă totul s-a terminat deplorabil. Flacăra a trecut rapid și s-a extins în interiorul clădirii, și pompierii au luptat cu ea ore în șir. Nu s-a reușit salvarea clădirii, care era unul dintre cele mai importante obiecte culturale din Moldova. Aceasta a fost declarată inutilizabilă: au fost distruse biblioteca, sălile de repetiții și cele de concert , s-a prăbușit podul în sala centrală, au ars zeci de instrumente muzicale, inclusiv patru piane cu coadă care se aflau în groapa orchestrală (fiecare costa peste €100 mii); arhiva partiturilor, care au fost colectate încă din a.1940. Focul a transformat în cenușă o suprafață de cca 3,5 mii de metri pătrați.

«De la o scînteie, în timpul lucrărilor de reparație, s-a produs o mare nenorocire. La început, nimeni nici nu a observat nimic… Apoi a apărut fumul. La repetiții, erau cca 50 de persoane, toate au fost evacuate. Așa a fost a. 2020… către aniversarea a 80-cea a Filarmonicii. Nu știm ce este acum în interior, s-a prăbușit totul…», – spunea presei cu lacrimi în ochi Svetlana Bivol, directoare Filarmonicii Naționale.

După ce incendiul a fost stins, a avut loc expertiza judiciară. Cum a scris newsmaker.md, în raport se menționa, că incendiul a izbucnit în blocul sanitar nr.1, și prin sistemul de ventilare s-a extins în încăperile din apropiere. Cauza izbucnirii lui a fost « contactul particulelor fierbinți de oțel, formate în timpul tăierii țevilor de oțel cu o mașină de șlefuit cu materiale inflamabile în imediata apropiere».

Oamenii legii au pornit un dosar penal, în care au fost acuzați trei angajați ai filarmonicii – inginerul șef, tehnicianul superior și ajutorul acestuia. Eu au fost acuzați de neglijență. reieșind din materialele dosarului, inginerul șef a lăsat în seama tehnicianului superior și a ajutorului acestuia aducerea în ordine a blocului sanitar nr.1, aceștia au început să taie țevile de oțel fără a respecta regulile de securitate, în preajma unor obiecte ușor inflamabile. S-a produs un incendiu care nu a putut fi localizat. Focul a distrus un monument de patrimoniu protejat de stat, care costa 5,3 mln. de lei. Incendiul a nimicit și tot ce se afla în încăperea, pe care filarmonica o închiria unui antreprenor moldovean. Acestuia i-a fost cauzat un prejudiciu în sumă de 3,5mln. de lei. După încheierea anchetei, procuratura capitalei a trimis în instanță materialele împotriva celor trei acuzați.

Proiectul de renaștere

La doi ani după incendiu, în august, 2022, la prezentarea raportului de activitate în primul an de mandat, Sergiu Prodan, ministrul culturii, a declarat că din septembrie departamentul pe care îl conduce va anunța startul concursului internațional al concepțiilor proiectelor de construire a unei noi clădiri pentru Filarmonica Națională.

«În septembrie, vom anunța un concurs al ideilor, dar principalul e că vom crea un consiliul de curatelă, care nu doar va desfășura concursul, dar va comunica cu mediul de afaceri, cu birourile de arhitecți din lumea întreagă, pentru ca să poată participa un număr mai mare de arhitecți. Ne dorim ca acest proiect să devină parte a sufletului acestor oameni. Ne dorim să construim o perlă în Europa de Est », – a declarat S. Prodan .

Iar în septembrie Ministerul culturii a lansat proiectul «Renașterea filarmonicii», și la etapa inițială a anunțat un concurs internațional pentru elaborarea concepției de proiect a clădirii Filarmonicii naționale. În total, la concurs au fost prezentate 27 de concepții din 13 țări.

Soluțiile arhitecturale privind înălțarea clădirii arse a Filarmonicii au fost evaluate de un juriu internațional, compus din președinte – Lino Bianco, ambasadorul Maltei în RM (arhitect de specialitate), dirijorul Mihail Agafița, artist al poporului, Ion Budeci, secretarul de stat al Ministerului culturii (arhitect de specialitate), arhitecții Gheorghe Bulat, Ole Gustavsen, Emil Ivănescu, expertul în domeniul acusticii Eckhard Kahle, dirijorul Mișa Caț și arhitectul Stefano Francesco Musso.

La 5 mai,2023 au fost publicate rezultatele selectării concepțiilor. Prin decizia juriului, cele mai bune au fost recunoscute două concepții de reconstruire a Filarmonicii naționale ”S.Lunchevici” din Germania și una din Republica Moldova.

«Juriul internațional a decis, că soluția cea mai bună a fost propusă de compania Bez+Kock Architekten Generalplaner GmbH” din Germania (autor Kock Thorsten, coautor Bez Martin); urmează «Cataraga Architects» S.R.L. din Republica Moldova (autor Vitalie Cataraga, coautor Gheorghe Cavca), pe locul trei – proiectul prezentat de Tobias Wulf din Germania», – a scris ministrul culturii Sergiu Prodan pe pagina sa din Facebook.

Ministrul a mai adăugat, că urmează o perioadă și mai complicată de negocieri cu învingătorii, elaborarea proiectului în baza recomandărilor juriului.

«Ne dorim o sală multifuncțională, modernă, o perlă în această parte a Europei, care să primească și artiști începători, și celebrități mondiale, inclusiv pe cei, pe care țara noastră i-a dat marilor scene, și care au auzit cum le sună vocile și instrumentele doar în timpul evoluării peste hotare», – și-a încheiat postarea S. Prodan.

Președintele juriului, arhitectul Lino Bianco, ambasadorul Maltei în RM , a menționat că în procesul selectării învingătorului s-a ținut cont de condiția principală că «trebuie să fie nu doar o sală acustică ideală, ci și un templu al culturii și artei ».

În aceiași zi, capela corală ”Doina” a oferit un concert sub cerul liber pe ruinele Filarmonicii naționale ”S. Lunchevici”.

Ușor de zis, mai greu de construit

De la anunțarea învingătorului în concursul internațional al concepțiilor pentru noua clădire a filarmonicii au trecut mai bine de patru luni. În această perioadă, careva mișcări semnificative în raport cu clădirea arsă nu au fost observate. Multă lume întreabă de ce nu au fost încă pornite lucrările de construcție, ce fac persoanele responsabile de la Ministerul culturii, când va începe renașterea filarmonicii?

Jurnalista portalului Noi.md a adresat Ministerului culturii toate a ceste întrebări. În comentariul său, Roman Guneavîi, consilierul ministrului culturii, a încercat să descrie întregul volum de lucru, făcut de persoanele responsabile din cadrul ministerului pentru a apropia ziua în care compania selectată va purcede la înălțarea noii clădiri a Filarmonicii naționale.

Din spusele interlocutorului Noi.md, după incendiul din septembrie, 2020 a fost creată comisia de stat, care urma să inițieze expertiza tehnică și să studieze rezultatele investigației efectuate. În martie, 2021 aceasta a prezentat raportul, din care rezultă că principalele construcții ale clădirii arse se află într-o stare nesatisfăcătoare.

– Adică, este vorba despre construirea unei noi clădiri, - a concretizat R.Guneavîi. – După care în septembrie, 2022 noua conducere a ministerului culturii a anunțat concursul internațional, iar în mai, 2023 au fost publicate rezultatele lui. – E de menționat, că din componența juriului internațional au făcut parte experți internaționali, inclusiv în domeniul acusticii. Din start a fost pus scopul creării unui proiect care ar îndeplini toate standardele internaționale pentru asemenea instituții. Căci precedenta clădire a filarmonicii, reconstruită de mai multe ori, inițial nu avea nimic comun cu acest gen de construcții. De aceea vrem să construim o clădire fără analogie în Republica Moldova, care să corespundă cerințelor internaționale și unde ar putea evolua staruri mondiale. Recent, s-a discutat cu organizațiile internaționale de creditare și s-a vorbit despre respectarea întregului proces în cadrul viitoarei finanțări a acestui proiect de amploare. Creditorilor le-a fost oferită informația despre concursul internațional organizat, despre învingătorii selectați, despre existența concepției care corespunde tuturor standardelor pentru asemenea instituții.

Roman Guneavîi a mai menționat, că la 26 septembrie Ministerul culturii preconizează o conferință privind patrimoniul istoric european, în cadrul căreia învingătorul în concurs, proiectantul din Germania va prezenta detaliat proiectul său în fașa conducerii ministerului și a publicului larg.

– După care se va realiza un studiu de fezabilitate, care va determina soluțiile tehnice și costul proiectului, – expune consilierul ministrului succesiunea acțiunilor. – Va urma coordonarea tuturor documentelor cu Ministerul finanțelor, după care guvernul va aproba graficul de finanțare. Mai este preconizată o întrevedere a reprezentanților Ministerului culturii cu organizațiile internaționale de creditare, pentru dezbaterea chestiunii cofinanțării în formă de grant a acestui proiect. Adică, parțial banii pentru construcție vor proveni din credite, parțial – din granturi. Aceste etape și proceduri mai urmează să le trecem și să le realizăm.

Cei de la Ministerul culturii nu ne-au putut răspunde la întrebarea despre costul prognozat al lucrărilor, dat fiind că încă nu există nici măcar proiectul acestora.

– E imposibil să prognozăm acum costurile construirii noii clădiri a filarmonicii, – explică Roman Guneavîi. – Suma totală a costurilor unui proiect de o așa complexitate poate fi stabilită doar în cadrul studiului de fezabilitate. Asemenea documente elaborează companiile străine specializate. Noi nu avem experiența necesară, iar proiecte de acest nivel nu realizează orice țară. De aceea în fața noastră stă sarcina de a crea o clădire, care să corespundă tuturor standardelor internaționale. Pentru aceasta, vom atrage companii competente. Se referă și la proiectanți – punem accent pe specialiștii cu experiență în elaborarea proiectelor de acest gen.

Ca răspuns la pretențiile sau nedumeririle unor cetățeni de ce durează așa de mult, că nici la trei ani după incendiu nu au început lucrările de construcție, consilierul ministrului culturii a declarat, că realizarea unor asemenea proiecte este o procedură destul de complexă,care necesită mult timp pentru a parcurge toate etapele de coordonări, negocieri, căutarea mijloacelor financiare etc.

– Lucrurile nu-s așa de simple cum par la prima vedere – spune R. Guneavîi. – Ele se complică și prin faptul, că se desfășoară un concurs internațional cu participarea companiilor străine. Da noi avem nevoie neapărat de cele cu experiență în executarea unor proiecte similare. Plus la asta, trebuia alcătuit și studiat raportul tehnic, pentru a ști ce elemente ale clădirii arse putem păstra. Iar Consiliul național al monumentelor a atenționat că trebuie să facem studii istorice suplimentare privind elementele de patrimoniu, care ar putea fi restaurare cumva. Adică, există momente cu caracter tehnic. Există compania-învingătoare, cu care noi vrem să efectuăm proiectul dat. Organizației internaționale de creditare i-au fost prezentate rezultatele concursului, noi am atenționat asupra faptului, că această companie are experiență de realizare a unor proiecte similare. Dacă toate acestea vor fi aprobate, vom putea purcede la elaborarea studiului de fezabilitate. După care vom cunoaște exact parametrii și costurile viitoarei construcții. Așteptăm acum specialiștii din Germania, care au elaborat schița de proiect, ce va deveni baza relațiilor noastre reciproce cu organizațiile de creditare și cu partenerii internaționali de cofinanțare a proiectului în formă de granturi.

În același ritm și format, dar fără a pierde speranța

Svetlana Bivol, directoarea Filarmonicii Naționale ”S.Lunchevici”, i-a spus corespondentei Noi.md, că lucrurile se mișcă nițel – după identificarea companiei-învingătoare, care în scurt timp va începe elaborarea proiectului, Ministerul culturii și guvernul caută bani pentru realizarea lui.

– După ce vor fi depășite momentele de organizare și procedurile birocratice ale acestui proces complicat, așteptăm identificarea mijloacelor pentru realizarea acestui proiect , – a spus S. Bivol. – Realizarea unor asemenea proiecte este un proces destul de îndelungat, nimeni nu se aștepta ca peste un an construcția va fi gata. Dar noi trăim cu speranța că lucrările următoare se vor efectua mult mai repede. Iar dacă vom cunoaște costurile proiectului, vom putea aduna concret mijloace pentru construcție.

Iar colectivele de creație ale Filarmonicii naționale deocamdată se află și repetă în incinta Palatului Republicii.

– Nu ne-am încetat activitatea nici pentru i zi, mereu participăm la evenimente, concerte , concursuri și festivaluri, – a relatat directoare Filarmonicii Naționale ”S. Lunchevici”. – Iată, pe 28 septembrie artiștii vor evolua la festivalul «Crescendo» la Cahul, pe 29 septembrie avem deschiderea stagiunii. Toate au loc în același ritm și format. Lipsa propriei clădiri nu a afectat activitatea colectivului, deși e păcat că a fost acel incendiu și că noi ne vedem nevoiți să muncim în alte condiții, dar noi muncim în continuare. Recent, «Concertino» s-a întors de la un festival din Italia, în octombrie ei își vor marca la Palatul Republicii jubileul de 20 de ani. Adică, toate evenimentele importante au loc.

Conducerea filarmonicii și întregul colectiv așteaptă cu nerăbdare orice veste pozitivă despre soarta locului lor natal, a celei de-a doua lor case. Și pentru ca această așteptare să nu fie așa de grea, Marian Stîrcea, conducătorul artistic al filarmonicii,vine zilnic la rămășițele clădirii arse și include muzica. Această muzică reamintește tuturor locuitorilor Moldovei că acolo a fost principala organizație concertistică a țării, care odată și odată va renaște din cenușă.

Lidia Ceban

2
1
0
6
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?