X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Studenții ar putea învăța mai puțini ani la medicină. Propunerea autorităților

24 apr. 16:10   Societate
1960 0

Pentru a asigura sistemul de sănătate cu specialiști calificați, autoritățile propun să micșoreze durata studiilor superioare de licență pentru unele programe din domeniul sănătății.

De asemenea, pentru a oferi posibilitatea instruirii unui număr mai mare de specialiști înalt calificați, se propune reducerea duratei studiilor postuniversitare, prin secundariat clinic pentru unele specialități. În acest caz, durata studiilor va fi cuprinsă între unul și doi ani, în funcție de specialitate, prin decizia Ministerul Sănătății. Prevederile se conțin într-un amendament avizat de Guvern, transmite Noi.md cu referire la IPN.

Amendamentul este la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative din domeniul educației, elaborat de deputatul Adrian Belîi. Potrivit inițiativei, sistemul ocrotirii sănătății are o necesitate stringentă de cadre medicale calificate cu studii superioare în domeniul „Sănătate”, a căror instruire actualmente se organizează cu durata de 4-6 ani.

Practica internațională, inclusiv în țările Uniunii Europene, în domeniul respectiv arată că programele de studii superioare de licență la Sănătate publică, Tehnologie radiologică, Optometrie etc. pot fi realizate pe parcursul a trei ani, cu plasarea ulterioară a absolvenților în cîmpul muncii și cu acoperirea necesităților sistemului de sănătate.

În amendament se menționează că pregătirea medicilor specialiști prin studii de secundariat clinic pentru unele specialități înguste sau care necesită o specializare mai profundă, așa ca neurochirurgia, cardiochirurgia, cardiologia intervențională, domeniile oncologice etc., este suficient de a fi realizată timp de un an, fapt ce ar facilita asigurarea sistemului de sănătate cu cadre medicale înalt calificate.


Potrivit unui alt amendament, avizat de Guvern, la programele de studii superioare în domeniile tehnologiilor informaționale și comunicaționale, jurnalismului și comunicării, tehnicilor audiovizuale și producție media, instituțiile de învățămînt superior pot încadra în activitatea didactică cercetători și practicieni consacrați din țară sau din străinătate cu o experiență valoroasă în domeniu. Astfel, nu va mai fi obligatoriu ca aceste persoane să dețină doctorat.

1
0
0
1
13

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?