X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504

La nordul Moldovei, tradițiile neamului sînt păstrate cu sfințenie

23 apr. 06:15   Societate
9388 0

Locuitorii din satul Zăicani, raionul Rîșcani, sînt iubitori de tradiții și păstrează mai multe obiceiuri moldovenești. Printre acestea este și țesutul covoarelor.

Larisa Ojog poartă pe umeri opt decenii de viață, dar și de dragoste față de tot ceea ce înseamnă tradiție a neamului. Femeia spune că, odată ce a deprins arta țesutului covoarelor moldovenești, nu a mai lăsat la o parte furca și fusul, transmite moldovenii.md.

«Cînd m-am apucat de țesut prima dată, îmi amintesc că am făcut, mai întîi, doar marginea covorului. Și pentru că mi-a plăcut ce am văzut, am trecut și la ornamente, la florile din mijlocul covorului. Nu-mi mai era nici somn. Și așa am stat o noapte întreagă că nu mă mai puteam opri din lucru. Îmi era tare drag, pentru că astfel de lucruri se fac anume din dragoste», spune locuitoarea satului Zăicani.

Larisa Ojog a povestit cît muncește ca într-un final de sub războiul de țesut să iasă la iveală un covor frumos, în care, de fiecare data, depune și o parte din inima ei.

«Repet că, dacă faci un lucru cu dragoste, nu ți se pare greu sau migălos. Toamna tîrziu, ma duceam la vopsit lîna, ma întorceam acasă cu ea și o înșiram, o uscam, o depănam, făceam urzeala. Pe urmă, puneam furca în brîu, torceam și după începeam a țese».


Femeia spune că are patru fiice, care i-au moștenit dragostea pentru tradiții și o ajută, cînd revin acasă, la țesut.

«De la mine au deprins acest meșteșug și copiii mei. Am 4 fete și le-am țesut la fiecare cîte 3 covoare».

Covorul moldovenesc este nelipsit din Casa Mare, odaia sfîntă pentru fiecare moldovean. Acest simbol frumos poate fi admirat în fiecare vară într-o altă localitate din Rîșcani, Mihăileni. Acolo, de cîțiva ani, în august, se organizează Festivalul Covorului, unde pot fi admirate adevărate capodopere, făcute manual de meșterii populari din raion.

Mai multe informații despre cultura și tradițiile din Republica Moldova pot fi găsite pe site-ul moldovenii.md.

7
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?