Transnistria stiri: 1398
Preşedintele stiri: 4043

Rusia vrea să colonizeze Luna

4 ian. 2019,, 08:20   Externe
1968 2

Oficialii ruşi au comandat experimente în Antarctica în vedea unei viitoare expediţii pe Lună, unde Kremlinul vrea să instaleze o bază rusească.

Potrivit TASS, şeful departamentului de cercetare al Institutului de Medicină şi Biologie, Evghenîi Ilin, a anunţat că vor fi testate tehnologii medicale destinate viitoarei baze de pe Lună. Testele vor fi efectuate la staţia rusească Vostok din Antarctic, unde, spune Ilian, va fi creată o simulare a condiţiilor de pe Lună.

Staţia Vostok se află la 1.230 de kilometri de Polul Sud şi la o altitudine de 3.500 metri iar temperatura medie este de -55 de grade Celsius. Cercetătorii ruşi vor să realizeze un sistem de telemedicină în vederea instalării unei baze lunare a Kremlinului pe Lună.

În noiembrie, agenţia spaţială de la Moscova, Roscosmos, a anunţat că plănuieşte instalarea unei colonii ruseşti pe satelitul natural al Pămîntului începînd din 2025, după ce iniţial se vorbea chiar despre colonizarea planetei Marte. Planurile în acest sens ar putea fi finalizate chiar anul viitor iar analiştii cred că ar putea muta „războiul rece” dintre Rusia şi Occident în spaţiu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?