X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Verificări neașteptate în sudul țării. Pescari sancționați de inspectorii mediului

15 mai. 2023,, 17:15   Sudul Moldovei
3144 0

Grupul operativ al Direcției control resurse cinegetice și piscicole din cadrul aparatului central al Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) a desfășurat o serie de acțiuni de combatere a braconajului piscicol și depistare a încălcărilor legislației privind protecția mediului în raioanele de centru, sud și sud-estul Republicii Moldova.

În urma inspecțiilor efectuate, inspectorii de mediu au întocmit 19 procese-verbale contravenționale, aplicînd amenzi în valoare totală de 11.400,0 lei. De asemenea, au fost identificate prejudicii cauzate mediului în sumă de 27.036,0 lei, calculată de către agenții constatatori ai IPM și înaintată în vederea recuperării, transmite echipa.

Pe lîngă acestea, au fost confiscate mai multe echipamente și unelte folosite ilegal în activitățile de pescuit, precum un năvod, o fatcă, un ecran, o undiță de fund și douăzeci și trei de plase din fibre sintetice, avînd o lungime totală de 1,7 km.

Un caz semnificativ s-a produs între doi locuitori din satul Ciobruciu, raionul Ștefan Vodă, care au fost depistați în flagrant delict în timp ce pescuiau ilegal în canalul ameliorativ, care face parte din zona reproductivă a afluentului rîului Nistru.

Aceștia au fost înregistrați și documentați de către inspectorii de mediu, fiind găsiți în posesia a 6,0 kg de pești de specii precum crap, caras argintiu și plătică, în perioada de prohibiție.


Această acțiune ilegală a cauzat un prejudiciu în valoare de 13.420,0 lei resurselor biologice acvatice. Conform articolului 114 alin. (1) al Codului contravențional, ambele persoane au fost sancționate cu amenzi maxime de 600,0 lei, iar echipamentele interzise au fost confiscate.

În timpul unei inspecții a lacului Beleu, situat în rezervația științifică a Prutului de Jos, inspectorii de mediu și angajații poliției de frontieră din sectorul Brînza au reușit să ridice 15 plase de pescuit ilegal, prin care aproximativ 45 kg de pești de diverse specii au fost eliberați în mediul acvatic natural.

Lacul Beleu este situat pe cursul inferior al rîului Prut. Suprafața medie a oglinzii lacului este de 9.5 km², Beleul fiind unul din cele mai mari lacuri naturale din Republica Moldova. Volumul de apă e de 8,39 mln/m3. După provenență, lacul Beleu este un relict al limanelor Dunării formate acum 5-6 mii ani și a fost, în acest caz, colmatat de aluviunile Prutului. Lungimea lacului este de 5 km, lățimea – 2km, adîncimea medie 0,5-1,5 m, adîncimea maximă fiind de 2,5 m.

Nivelul apei din lac depinde în mare măsură de nivelul apei din Dunăre și din Prut. În Beleu se întîlnesc peste 20 de specii de pești, inclusiv plătica-de-Dunăre, bibanul-soare, țigănușul-bătrîn, crapul, șalăul, văduvița.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?