Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Plagiat la Stanford. Rectorul universității demisionează după ce a publicat studii false

21 iul. 2023,, 02:00   Ştiinţă şi IT
1602 0

Rectorul universității Stanford, Marc Tessier-Lavigne, demisionează pe fondul unui scandal de plagiat.

A semnat în calitate de autor sau co-autor 12 studii științifice care conțin date false, a stabilit o comisie de anchetă. Potrivit CNN, demisia va fi efectivă din 31 august, dar și după acea dată profesorul va preda în universitate, transmite alephnews.ro

Marc Tessier-Lavigne a fost autor principal al cinci studii și co-autor al altor șapte. Comisia a stabilit că o parte dintre acestea conțineau date compilate, uneori falsificate sau preluate din alte studii. Profesorul este acuzat că ar fi trebuit să își supravegheze mai bine echipa de cercetare, ca să nu manipuleze date și să fie mai riguros în corectarea datelor, după ce au fost publicate. Tessier-Lavigne spune că va retrage trei din cele 12 studii publicate, iar la alte două va reveni cu corectări.

”Recunosc că în anumite situații ar fi trebuit să fiu mai atent la corectare și regret că nu am fost. Comisia a identificat și situații de manipulare a datelor de cercetare, făcute de alte persoane din laboratorul meu. Deși nu am fost la curent cu aceste situații, vreau să fiu clar că îmi asum responsabilitatea muncii membrilor laboratorului meu”, a spus rectorul, citat de National Public Radio.

Marc Tessier-Lavigne își va continua studiile despre dezvoltarea creierului și neurodegenerare, iar universitatea speră să îi găsească un înlocuitor pînă la începerea cursurilor, pe 1 septembrie.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?