Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cerberus ajunge în Europa. Continentul se topește sub un val de aer fierbinte, în Italia vor fi 48 de grade Celsius

12 iul. 2023,, 02:00   Ştiinţă şi IT
2126 0

Un val de vreme fierbinte se extinde peste o mare parte a Europei. Pentru Spania, unde au fost emise coduri roșii și portocalii de caniculă, Ministerul de Externe de la București a emis și o atenționare de călătorie.

Căldura se întețește și în Italia, unde săptămîna aceasta meteorologii se așteaptă să fie doborît recordul european de temperatură, transmite digi24.ro

Asta din cauza unui fenomen meteo numit anticiclon botezat Cerberus, care va duce mercurul la 40 de grade și, în unele zone, mult peste. Sunt condiții care pot deveni periculoase. În vara anului trecut, peste 61.000 de decese din Europa pot fi atribuite căldurii, potrivit unui studiu publicat ieri.


În lume căldura extremă deja a făcut victime vara aceasta în Asia. În China, care s-a confruntat cu 10 zile la rînd de temperaturi peste 35 de grade, autoritățile din mai multe orașe au decis să deschidă adăposturile antiatomice pentru ca oamenii să se răcorească.

Madrilenii și turiștii s-au luptat cu al doilea val de caniculă de vara aceasta. Cine a putut, s-a refugiat la umbră, în parcuri.

Turist: "Este foarte, foarte cald. Bine că am găsit puțină umbră. Este prea cald pentru a ne plimba, mergem cinci minute și trebuie să ne oprim. Sunt aici cu soția și cu socrii mei. Prea cald!"

Și mai fierbinte a fost în sudul Spaniei, la Cordoba, unde s-au înregistrat 44 de grade Celsius. Este arșiță și în Italia, după un început de vară cu furtuni și inundații. La Roma au fost 37 de grade. Dar acesta este doar începutul unei săptămîni care ar putea înregistra noi recorduri de temperatură. Societatea italiană de Meteorologie spune că urmează temperaturi de pînă la 45 de grade Celsius, cu 47-48 de grade în insulele Sicilia și Sardinia.

Valul de căldură se extinde și în Franța, Germania și Polonia. De asemenea, în Grecia sînt așteptate temperaturi de pînă la 43 de grade Celsius. Prognoza arată că vîrful caniculei va fi vineri.

În emisfera sudică, Johannesburg, cel mai mare oraș al Africii de Sud, s-a trezit cu o rară ninsoare, prima după mai bine de un deceniu. Unii copii au văzut zăpadă pentru prima dată în viață. "E uimitor. Noi aici nu prea vedem zăpadă. Chiar dacă este foarte, foarte frig, nu este normal, este foarte frig... E o experiență frumoasă. Este zăpadă. Este ceva ce nu vezi prea des. Este pur și simplu uimitor, arată frumos."

Peste ocean, pe coasta de est a Statelor Unite, au fost emise avertismente de inundații pentru 13 milioane de americani. În statul New York a fost decretată stare de urgență.

În Asia, ploile torenţiale din nordul Indiei au ucis zeci de oameni, au provocat inundaţii devastatoare și alunecări de teren. În unele zone, într-o zi s-au strîns cantități de apă cît într-o lună întreagă.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?