X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Fotbal: Pierderi de milioane pentru Chelsea

7 mar. 20:30   Sport
1739 0

Societatea-mamă a clubului englez de fotbal Chelsea, BlueCo 22m, a anunţat pierderi nete de 653 de milioane de lire sterline (832,71 milioane de dolari), după taxe, pentru perioada cuprinsă între martie 2022 şi iunie 2023, în timp ce gruparea londoneză a suferit pierderi de 90,1 milioane de lire, înainte de taxe.

Consorţiul BlueCo, condus de americanul Todd Boehly, şi Clearlake Capital au cumpărat clubul din vestul Londrei în 2022, iar în 2023 au ajuns la un acord pentru a deveni acţionari ai clubului francez Racing Strasbourg, transmite Noi.md cu referire la agerpers.ro.

Pierderile suferite de Chelsea într-o perioadă de 12 luni au fost mai mici decît deficitul de 121,4 milioane de lire din anul precedent.

Clubul a reuşit să crească veniturile în ziua de meci şi cele comerciale după ce a acţionat fără restricţiile guvernamentale pe care le-a avut după invadarea Ucrainei de către Rusia, cînd a fost sancţionat patronul londonezilor din acea vreme, miliardarul rus Roman Abramovici.

''Veniturile totale ale clubului Chelsea au crescut la 512,5 milioane de lire, profitul din vînzarea de jucători şi mijloace fixe a fost de 142,2 milioane de lire, existînd creşteri şi la alte surse de venit'', se arată în raportul anual al grupării.

''Veniturile în ziua de meci au crescut de la 69,2 milioane de lire la 76,5 milioane, faţă de anul precedent'', a precizat raportul, care menţionează o medie a spectatorilor pe Stamford Bridge de 40.002.

Totuşi, echipa masculină a clubului a încheiat sezonul trecut din Premier League pe un dezamăgitor loc 12, astfel că veniturile rezultate din drepturile TV au fost mai mici, scăzînd cu 9,1 milioane de lire, pînă la 225,9 milioane, comparativ cu anul anterior.

0
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?