X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Brazilia și-a găsit selecționer după demiterea lui Diniz

8 ian. 13:40   Sport
2475 0

Brazilia și-a găsit selecționer la cîteva zile după demiterea lui Fernando Diniz. Astfel, noul selecționer este Dorival Junior.

Preferatul celor de la Federația de Fotbal din Brazilia era Carlo Ancelotti, însă acesta a semnat prelungirea cu Real Madrid și i-a făcut să se reorienteze, după ce numirea sa pe banca "Selecao" a fost vehiculată luni întregi.

Noul selecționer, Dorival Junior (61 de ani), a renunțat la postul său de la Sao Paulo pentru a-și pregăti țara.

"Este realizarea unui vis personal, care a fost posibilă doar datorită faptului că munca de la Sao Paulo mi-a fost recunoscută și apreciată", a declarat noul selecționer.

Primul turneu important pentru Junior cu naționala Braziliei va fi Copa America 2024, dar obiectivul principal este Cupa Mondială 2026. Prelungirea contractului lui Junior va depinde de rezultatul pe care "Selecao" îl va obține la turneul final din Germania.


Amintim că Fernando Diniz (49 de ani) a fost demis din funcţie din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?