X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

UTM organizează o competiție dedicată științei şi tehnologiei

1 sep. 2022,, 20:00   Societate
2125 0

UTM organizează o competiție, care își propune antrenarea tinerilor pasionați de robotică, mecatronică, automatică și electronică. Combinînd entuziasmul pentru un habitat verde și sănătos cu știința și tehnologia, competiția are drept scop stimularea şi dezvoltarea creativității şi spiritului inovativ și oferirea unor oportunități de dezvoltare pentru tineri. Prin organizarea acestui concurs se dorește să promovarea atît știința verde, cît și colaborarea între mentori și studenți sau elevi în vederea dezvoltării noii generații de ingineri, programatori şi proiectanți.

Concursul este organizat în conformitate cu reguli stricte, inclusiv timp și resurse limitate. Echipele de elevi/studenți, fiind îndrumate de un mentor, sînt provocate să conceapă, să construiască și să programeze roboți complet autonomi, pentru a concura în competiție.

Concursul este deschis elevilor și studenților cu vîrsta de 15-19 ani, care sînt ghidați de un mentor. Mentorii profesioniști voluntari sînt invitați să aloce timp și să selecteze talente pentru a-și ghida echipa. O echipă va fi formată din 4-6 persoane și trebuie înregistrată pentru participare la concurs de către mentor, prin completarea unui formular de înregistrare. Termentul-limită pentru înregistrare – 5 septembrie 2022.

ATENȚIE! La concurs nu pot fi prezentate lucrările, care au participat la alte concursuri sau expoziții.

Echipele vor avea la dispoziție 24 de zile (6-29 septembrie 2022) pentru a-și proiecta creațiile. Echipele care nu dispun de resurse suficiente, pot solicita asigurarea cu infrastructura și kiturile necesare pentru participarea la concurs.


Concursul se va încheia cu prezentarea și jurizarea lucrărilor la Centrul de Excelență FabLab din Chișinău, la 30 septembrie 2022. Cîștigătorii vor fi desemnați în seara aceleiași zile, în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni, organizat pe 30 septembrie în parcul UTM din sectorul Rîșcani al capitalei. Cîștigătorii locurilor I, II și III vor obține premii bănești, cadouri și vor beneficia de admitere la buget la UTM, la specialitatea Robotică și Mecatronică.

Grăbiți-vă să completați formular de înregistrare pînă la 5 septembrie!

Concursul se înscrie în șirul de activități organizate în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni și este cofinanțat de proiectul Scientix 4, coordonat de European Schoolnet (EUN).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?