X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Urmărire penală terminată în dosarul bărbatului, care vroia să cumpere bijuterii cu bani falși

16 iun. 2023,, 09:05   Societate
2839 0

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, anunță terminarea urmăririi penale în cazul bărbatului din Bălți, care în ianuarie 2023 intenționa să cumpere bijuterii din Chișinău și să introducă pe cartelă, prin bancomate, peste 100.000 dolari americani falși, notează Noi.md

Învinuitul are vîrsta de 47 de ani și este din Bălți, iar ca activitate de bază comercializa fructe și legume într-o gheretă. Acesta a fost reținut în Sîngerei, după ce a fost oprit din călătoria sa dinspre Bălți spre capitală, unde urma să pună în circulați banii falsificați.

Potrivit datelor din dosar, banii falși ar fi fost aduși de bănuit în Moldova din Turcia, în decembrie 2022. Aceștia ar fi fost preluați de către învinuit de la liderul grupului infracțional, care i i-a încredințat în statul turc, în scopul punerii lor în circulație. În noiembrie 2022, liderul fusese reținut de autoritățile din Bulgaria, la frontiera turcă, cînd încercase să introducă în acel stat 70.000 USD falși, camuflați în podeaua vehiculului.

În continuare, acesta a transmis o sumă de dolari americani falși unei persoane, care ar fi urmat să-i pună în circulație, prin depozitarea lor pe cartele și conturi bancare, prin introducerea în bancomate, în baza opțiunii „cash-in.” Însă, persoana s-a dovedit a fi agent sub acoperire, iar fapta învinuitului a devenit probă în dosarul penal, după ce s-a confirmat că banii erau falși. Ulterior, acesta a fost reținut cu peste 100.000 USD falși în mașina cu care se deplasa spre Chișinău pentru ca să transmită valuta altor persoane, cu scopul ca să fie pusă în circulație, prin cumpărarea bijuteriilor și introducerea pe cartele bancare, prin bancomate.

Ulterior, procurorii PCCOCS au solicitat și au obținut plasarea bărbatului în arest preventiv pentru 30 de zile, după care acesta a continuat să fie cercetat în libertate. Acum, urmează ca procurorii PCCOCS să trimită dosarul penal în judecată pentru examinare, faptă pentru care Codul penal prevede pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 15 ani.


Urmărirea penală continuă și în privința altor membri ai grupului infracțional, iar pînă la pronunțarea unei hotărîri judecătorești finale, învinuitul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?