Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Uniunea Avocaților condamnă atacul asupra unui jurist și a familiei sale

31 iul. 2023,, 16:33   Societate
5929 0

Uniunea Avocaților din Moldova este îngrijorată de atacul contra avocatului Alexandru Grosu.

Juristul afirmă că mașina soției sale a fost incendiată în noaptea de 29 spre 30 iulie. Asta după ce, acum patru ani, automobilele avocatului și a soției acestuia au mai fost incendiate.

„În primăvara anului 2019, în parcarea subterană a blocului locativ în care locuiește avocatul, Maestrul Alexandru Grosu, au fost incendiate automobilul său și al soției sale. Din păcate, după patru ani constatăm că organele de drept inacționează vădit, lăsînd o impresie clară că nu se dorește investigarea acestui caz, probabil anume din motivul că se știe cine sînt făptașii dar și cei care au comandat fapta criminală.

În legătură cu aceasta, exprimăm indignarea și nedumerirea pentru inacțiunile organelor de drept, care deși, din informația de care dispunem de la Colegul Maestrul Alexandru Grosu, cunosc cine sunt suspecții și de la cine vine comanda, totuși sînt pasivi și nu întreprind acțiuni în vederea cercetării cazului dat”, transmite Uniunea Avocaților, notează Noi.md cu referire la realitatea.md.

Conform instituției, urmărirea penală a fost suspendată de două ori, prin decizia Curții de Apel Chișinău, responsabilii au fost obligați să reia activitatea pe caz.


„Din cuvintele colegului Alexandru Grosu, fapta dată a fost comisă în legătură cu participarea sa în aceeași cauză în care reprezintă interesele unui debitor într-un proces de insolvabilitate, prin care s-a dat de înțeles că următoarele acțiuni vor fi întreprinse împotriva vieții acestuia. Pe această cale, avînd în vedere rezonanța cazului, ne adresăm Procurorului General interimar, domnului Ion Munteanu să dispună conexarea acestor două cauze penale și efectuarea urmăririi penale de către PCCOCS”, notează Uniunea.

În noaptea de pe 29 și 30 iulie, două vehicule au fost cuprinse de flăcări în parcarea subterană a unui bloc de pe str. Alecu Russo. În urma celor întîmplate, 13 persoane au fost evacuate.

Avocatul Alexandru Grosu susține că persoanele care le-ar fi incendiat ar fi crezut că îi vor distruge mașina, însă au fost afectate vehiculul soției sale și al unui vecin. Acesta afirmă că totul s-ar întîmpla din cauza unui dosar care vizează o bancă, iar anterior a primit amenințări.

1
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?