X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Un Tîrg al Locurilor de Muncă va fi organizat în localitățile din două raioane

27 mar. 14:45   Societate
1477 0

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) organizează Tîrgul locurilor de muncă și meșteșugărit în localitățile Anenii Noi și Ialoveni.

Evenimentele vor avea loc în data de 12 aprilie 2024 și, respectiv, în data de 19 aprilie 2024, între orele 10:00 - 14:00, notează Noi.md.

La Tîrgul locurilor de muncă, vor participa agenţi economici din diverse domenii de activitate ale economiei naţionale cu oferte pentru persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, persoane angajate, dar care doresc să-şi schimbe direcția de activitate, candidaţi cu experienţă profesională, tineri specialişti sau cei care nu deţin o profesie/meserie.

De asemenea, vor fi organizate tîrguri de meșteșugărit, unde vor fi expuse spre vînzare produse artizanale create de băștinași, dar și de refugiați în Republica Moldova.

"Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au șansa să obțină informații despre serviciile și măsurile de ocupare prestate de subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă: informații privind piața muncii, ghidarea în carieră, cursuri de formare profesională, instruire la locul de muncă, stagii profesionale, inițierea unei afaceri, etc.".


Pentru mai multe detalii despre eveniment, poate fi contactat gratuit Centrul de apel al ANOFM 0 8000 1000, de luni pînă vineri, în intervalul orelor 8:00 - 17:00.

2
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?