Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Un lot de bijuterii de chihlimbar, în valoare de 500 mii de lei, confiscat de oamenii legii

23 dec. 2021,, 10:02   Societate
2339 0

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Sud, a obținut într-o cauză de contrabandă la Judecătoria Cahul confiscarea unui lot de bijuterii din chihlimbar.

Lotul de bijuterii nu a fost declarat în vamă, precum și contravaloarea de peste 900.000 lei a mijlocului de transport și semi-remorcii folosite la comiterea infracțiunii – sumă care o depășește pe cea a bijuteriilor confiscate, care cifrează peste 500.000 lei.

Tentativa de contrabandă a avut loc în ianuarie 2021, la postul vamal Giurgiulești, de către un tînăr care se îndrepta spre Turcia.

Acesta conducea un autocamion cu numere de înmatriculare din Rusia, la care avea atașată o semiremorcă. Potrivit șoferului, acesta nu transporta în autocamion bunuri care trebuie supuse declarării.

Totuși, urmare a unor suspiciuni, inspectorii Serviciului Vamal au supus autocamionul verificării cu scanerul mobil, iar în pereții și frigiderul habitaclului au fost depistate peste 1250 de bijuterii din chihlimbar – brățări și coliere. Ulterior, sub conducerea procurorilor PCCOCS, la domiciliul acestuia din raionul Vulcănești oamenii legii au ridicat un alt lot de bijuterii de chihlimbar, care de asemenea a fost supus confiscării.

În context, oamenii legii îndeamnă cetățenii și toți călătorii să respecte cerințele impuse de lege la declararea bunurilor transportate peste frontiera statului.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?