X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Un cetățean ucrainean, rătăcit în zona de frontieră

7 dec. 2018,, 16:21   Societate
2681 0

Patrula Sectorului Poliției de Frontieră Troițcoe a monitorizat un cetățean al Ucrainei în timp ce trecea ilegal frontiera de stat. Incidentul a fost semnalat în după amiaza zilei de ieri, 6 decembrie a.c.

Pe direcția localităților Iserlia (R. Moldova) și Petrovsc (Ucraina) polițiștii de frontieră au observat o persoană deplasînde-se confuz spre interiorul țării. Imediat au fost anunțați colegii de la centrul de monitorizare și întreprinse măsurile ce se impun pentru reținerea acesteia. În cadrul audierilor, bărbatul a comunicat că este originar din satul Petrovsk, regiunea Tarutino, Ucraina. Acesta revenea după o ”întîlnire” cu prietenii, iar din neatenție a ajuns pe teritoriul Republicii Moldova.

Acum, bărbatul în vîrstă de 62 de ani este cercetat pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, conform art. 362 al. (1) Cod Penal al RM, care prevede o amendă în mărime de pînă la 750 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?