Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Un bărbat a fost condamnat pentru organizarea migrației ilegale

9 apr. 09:06   Societate
1818 0

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul „Sud” anunță condamnarea unui bărbat din Basarabeasca pentru faptul că urma să întîlnească patru ucraineni la hotar, care au intrat în Moldova ilegal.

Aceștia au fost ajutați, în martie 2022, să ocolească punctul de trecere a frontierei de către alți membri ai grupului infracțional. Totuși, aceștia au fost „întîlniți” de angajații Poliției de Frontieră, care l-au depistat și pe bărbatul în cauză cu vîrsta de 37 de ani, care venise cu mașina, să-i preia de la hotar, în regiunea Taracliei. Acesta a declarat că ar fi acționat la sugestia soției sale aflate în Ucraina, cu scopul ca „să ajute refugiații din Ucraina” (în condițiile în care acesta declara că ar fi consimțit și concubina din Moldova). Contrar spuselor acestuia, însă, bărbații din Ucraina cu vîrste cuprinse între 24 și 50 de ani care au fost audiați de oamenii legii au declarat că au plătit membrilor grupului infracțional a cîte $1.700 pentru tranzitarea ilegală a Moldovei. Iar declarațiilor acestora se adaugă și depozițiile martorilor și alte probe anexate la dosare.

Prin urmare, Judecătoria Cahul, l-a condamnat pe învinuit la ispășirea pedepsei prin stabilirea unui termen de probațiune de 4 ani. Suplimentar, acesta va achita și contravaloarea mașinii folosite la tentativa de comitere a infracțiunii, de peste 30.000 lei. Totuși, procurorii PCCOCS, oficiul „Sud” vor contesta sentința la Curtea de Apel Cahul, așa cum inițial acuzatorii de stat au solicitat condamnarea inculpatului la 5 ani de închisoare, cu executare reală. Iar pînă la o hotărîre judecătorească definitivă, bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției potrivit legii.

Menționăm, începînd din 2022, bărbatul a fost condamnat de prin patru sentințe ale Judecătoriei Cimișlia, pentru traversarea ilegală a frontierei, furt, precum și de două ori pentru conducerea mașinii în stare de ebrietate avansată. Totuși, acesta nu a ispășit pedepse cu închisoarea, ci i-a fost doar aplicată amendă sau muncă neremunerată ori pedeapsa i-a fost suspendată. Mai mult decît atît, acum aceeași judecătorie examinează împotriva acestuia un alt dosar de viol în privința unui copil. Prin urmare, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) consideră necesară contestarea hotărîrea Judecătoriei Cahul, în vederea aplicării cu pedeapsa cu închisoarea în privința acestuia.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?