Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Strategia Națională de Dezvoltare a Sportului „Sport 2030” va fi adoptată în Moldova

17 noi. 2023,, 11:30   Societate
1917 0

Ministerul Educației și Cercetării a încheiat cele trei runde de consultări și dezbateri publice a proiectului Strategiei Naționale de Dezvoltare a Sportului „Sport 2030”.

Inițierea și implementarea proiectului are drept scop realizarea obiectivelor esențiale în domeniul sportului și ajustarea lor la standarde europene. În cadrul consultărilor, fiecare participant și-a exprimat deschis opinia, a înaintat propuneri, sau a vorbit despre îngrijorările specifice fiecărui segment.

Discuțiile au vizat o serie de subiecte, inclusiv infrastructura sportivă, promovarea activităților sportive în școli și universități, precum și sprijinul necesar pentru dezvoltarea sportului de performanță.

Responsabilii din cadrul ministerului au avut întîlniri separate mai întîi cu reprezentanții federațiilor sportive, oferindu-le posibilitatea de a-și împărtăși perspectivele și sugestiile în ceea ce privește evoluția sportului la nivel național.

A doua rundă a vizat școlile sportive, iar ultima etapă de consultări a implicat universitățile din țară, abordînd teme precum sprijinul pentru cercetare și inovație în domeniul sportiv, și colaborarea între instituții, fiind subliniat rolul învățămîntului superior în pregătirea profesioniștilor din acest sector.


Strategia Națională de Dezvoltare a Sportului 2030 își propune să dezvolte sportul în masă, să promoveze un stil de viață activ pentru menținerea sănătății populației. Totodată, documentul pune accent pe elaborarea de politici pentru a dezvolta sportul de performanță, pentru a fi create oportunități pentru tinerii sportivi.

0
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?