X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Scandalul în jurul concursului pentru șefia PCCOCS continuă

13 iul. 2023,, 14:53   Societate
2832 0

O încheiere a Curții de Apel Chișinău apropie de un bilanț judiciar lupta pentru fotoliul de șef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale (PCCOCS).

Magistrații nu au admis cererea de apel a unuia dintre candidații înscriși în cursă, și anume Andrei Mațco, care a cerut anularea hotărîrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), prin care a fost suspendată competiția. Mațco poate ataca decizia cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 15 zile de la notificarea ei, transmite Noi.md cu referire la Anticoruptie.md.

Avocatul Andrei Mațco, unul dintre cei trei candidați înscriși în cursă, a cerut anularea hotărîrii CSP, prin care a fost dispusă încetarea concursului pentru funcția de procuror-șef al PCCOCS, deoarece o consideră ilegală. De altă parte, CSP a indicat că instituţia suspendării executării se aplică doar în privinţa actelor administrative individuale, nu şi în privința operaţiunilor administrative, care sînt exceptate prin lege. Totodată, CSP deține dreptul discreționar privind inițierea/încetarea concursului anunțat, fiecare membru al Consiliului votînd conform propriei convingeri, formate în baza materialelor, analizelor personale, raportate la actele normative relevante. Aceste două argumente au fost agreate de magistrați, care au respins apelul lui Andrei Mațco.

În data de 2 martie, concursul pentru șefia PCCOCS a fost pus pe stop. Asta, după ce, pe 1 februarie, toţi cei cinci membri ai Comisiei pentru evaluarea au depus cereri de demisie. În aceeași zi, șeful interimar al Direcţiei urmărire penală a Centrului Naţional Anticorupţie, Eugen Rurac, s-a retras din concurs.

0
0
0
3
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?