X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Salvatorii și pompierii au desfășurat instruiri de prevenire a riscurilor în mai multe instituții de învățămînt din țară

27 sep. 2023,, 20:00   Societate
2510 0

Salvatorii și pompierii au desfășurat instruiri de prevenire a riscurilor în mai multe instituții de învățămînt din țară De la începutul lunii septembrie angajații IGSU au ajuns în mai multe instituții de învățămînt din raioanele Soroca, Drochia, Taraclia, Rîșcani, Hîncești, Bălți, UTA Găgăuzia, unde au desfășurat instruiri de prevenire a riscurilor în rîndul copiilor.

Astfel, cele mai recente activități de profilaxie, au avut loc în cadrul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Hîncești, unde au fost instruiți peste 1000 de elevi și la Gimnaziul Nimereuca, raionul Soroca, peste 150 de copii. Salvatorii și pompierii au organizat lecții teoretice și practice pentru elevi, activități interactive, ateliere demonstrative, dar și concursuri educative.

Salvatorii au vorbit copiilor despre comportamentul corect în caz de cutremur de pămînt, incendii, explozii, alunecări de teren, precum și au demonstrat celor mici tehnicile de acordare a primului ajutor medical. Totodată, tinerii au practicat măsurile și tehnicile de evacuare din clădiri în caz de producere a unui incendiu sau a unui seism.


Mai mult, pompierii au demonstrat elevilor, dar și cadrelor didactice metodele de utilizare corectă a mijloacelor primare de intervenție, cum ar fi mînuirea stingătoarele, găleților, dar și materialelor incombustibile care pot să înăbușe focul. Tot în cadrul instruirilor, salvatorii au prezentat copiilor metodele de salvare a persoanelor de la înălțime cu ajutorul echipamentului specializat. Elevii au ascultat cu atenție sfaturile pompierilor privind normele antiincendiare, regulile de utilizare corectă a instalațiilor electrice, dar și a celor conectate la gaze naturale.

După finalizarea lecțiilor de instruire, copiii au fost familiarizați cu munca pompierilor, au refulat apa din furtunuri, au stins focare improvizate, au probat uniforma pompierilor, au explorat tehnica din dotare și au avut posibilitatea de a face poze împreună cu salvatorii. Pregătirea tinerii generații la capitolul bazelor securității vieții este o prioritate pentru IGSU, iar activitățile de prevenire a riscurilor în rîndul copiilor sînt desfășurate de Inspectorat în instituții de învățămînt pe toată perioada anului școlar.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?