Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Precizările Ministerului Justiției privind suspendarea lui Andrei Iavorschi

22 sep. 2023,, 19:13   Societate
1277 0

În contextul informațiilor apărute cu referire la suspendarea lui Andrei Iavorschi din funcția de director al Inspectoratului Național de Probațiune, Ministerul Justiției a venit cu anumite precizări.

Astfel, instituția menționează că în data de 15 iulie 2022, ca urmare a examinării demersului Procurorului, înaintat în cadrul unei urmăriri penale, prin Ordinul ministrului Justiției, s-a dispus suspendarea provizorie din funcție a lui Andrei Iavorschi, care exercita, la acel moment, funcția de director al INP, pînă la emiterea unei decizii definitive pe cauza penală, notează Noi.md.

"Pe 29 august 2023, Ministerul Justiției a recepționat un demers, prin care domnul Iavorschi a solicitat anularea ordinului de suspendare a acestuia din funcția de director al INP și a ordinului privind detașarea actualului director INP, precum și înlăturarea impedimentelor, în vederea asigurării accesului la locul de muncă. Suplimentar, pe 18 septembrie 2023, a fost adresată o notificare din partea acestuia privind prezența sa la locul de muncă. În adresa Ministerului Justiției, de la Procuratură sau instanța de judecată, nu au parvenit așa-zise acte judecătorești de restabilire sau de anulare a suspendării din funcție a acestuia", se arată în comunicatul Ministerului Justiției.

Instituția mai precizează că legalitatea ordinului, prin care a fost dispusă suspendarea, a fost constatată printr-un șir de hotărîri judecătorești.

"Ministerul Justiției a fost informat de către Procuratura Anticorupție că a expediat un demers în instanța de judecată privind prelungirea măsurii procesuale de constrîngere – suspendarea provizorie a lui Andrei Iavorschi (conform noilor prevederi ale Codului de procedură penală, potrivit cărora suspendarea provizorie se dispune de către judecătorul de instrucție), precum și despre faptul că instanța de judecată, examinînd demersul procurorului, a punctat că Ordinul ministrului Justiției, prin care Andrei Iavorschi a fost suspendat provizoriu din funcție în legătură cu punerea sub învinuire de comiterea unei infracțiuni, este valabil, deoarece, conform legii, actele procedurale emise în cadrul procesului penal, conform competenței de pînă la intrarea în vigoare a noilor modificări legislative, vor fi considerate valabile", mai precizează instituția.


Potrivit Ministerului Justiției, în prezent, nu există motive legale de anulare sau revocare atît a Ordinului ministrului Justiției privind suspendarea lui Andrei Iavorschi din funcția de director al INP, cît și a Ordinului privind detașarea actualului director INP.

"Mai mult ca atît, art. V alin.(6) al Legii nr.245 din 31 iulie 2023 menționează expres faptul că actele procedurale emise în cadrul procesului penal, conform competenței de pînă la intrarea în vigoare a legii date, vor fi considerate valabile", punctează Ministerul Justiției.

0
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?