X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Oamenii sînt sfătuiți să țină închise păsările din gospodării. Ce pericol există

26 sep. 2023,, 13:45   Societate
3131 0

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor ( ANSA) recomandă populației să țină închise păsările în gospodării pe perioada migrării păsărilor călătoare.

Riscul cel mai ridicat de introducere a Gripei aviare este prin intermediul culoarelor de migrație a păsărilor sălbatice, notează Noi.md.

Lunca Prutului, lunca Nistrului, bazinul Costești-Stînca, satul Otaci-Holoșnița, lacuri de acumulare Ghidighici, Cuciurgan, Sălaș, Ialpug, Congaz sînt locațiile în care, în Moldova, există cea mai mare densitate de păsări sălbatice.

Păsările sălbatice, în special, cele acvatice, care sînt considerate rezervorul natural de virus pentru gripa aviară, pot transporta virusurile în tractul respirator sau intestinal.

Potrivit ANSA, Virusul Gripei aviare se transmite de la păsările migratoare, păsările bolnave, cadavrele, secrețiile și excrețiile păsărilor infectate, apă, furaje, echipamente, adăposturile și mijloacele de transport care au fost în contact cu virusul.


Pentru prevenirea apariției gripei aviare, crescătorii și deținătorii de păsări (gospodării ale populației) sînt obligați să ia o serie de măsuri de biosecuritate:

  • păsările vor fi menținute în interiorul curților;
  • hrana folosită va fi depozitată în spații închise;
  • interzicerea intrării mai multor persoane în zona de exploatare a păsărilor domestice;
  • prevenirea contactului cu mamiferele, inclusiv animale de companie;
  • separarea curții păsărilor de adăposturile pentru porci, deoarece transmiterea virusului gripal de la păsări la om se face printr-o gazdă intermediară;
  • distribuirea păsărilor resturilor furajere de la porci și invers este interzisă.

Printre semnele clinice ale bolii sînt următoarele: păsările bolnave nu mai consumă hrană, nu mai beau apă; au o respirație dificilă; se observă o scădere a ouatului și schimbarea formei oului etc.

Gripa aviară este o boală transmisibilă și la om! Toate cazurile de suspiciune, morbiditate și mortalitate a păsărilor domestice sau sălbatice vor fi anunțate medicului veterinar sau administrației publice locale.

Gripa aviară nu se tratează!

1
1
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?