Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

La Nisporeni au fost organizate lupte ilegale între cîini

23 ian. 15:30   Societate
3269 0

La inițiativa și în colaborare cu autoritățile de drept din România, ofițerii de investigație ai Direcției combaterea crimei organizate și de urmărire penală a INI, de comun cu procurorii PCCOCS și ofițerii IGPF, anunță reținerea a șapte bărbați din România și a unuia din Republica Moldova, pentru cruzime manifestată față de cîini prin participarea la lupte ilegale, organizate în orașul Nisporeni, la sfîrșitul săptămînii precedente.

Acolo, animalele erau tratate cu cruzime de către participanți – acestea erau asmuțite să-și atace adversarul, context în care cîinii deseori se alegeau cu diverse leziuni. Pentru anihilarea activității infracționale a celor 40 de participanți și spectatori din Moldova, Bulgaria și România, autoritățile din țara noastră au format o echipă comună de investigații cu cele din România, sub egida Eurojust. Sîmbăta noaptea, oamenii legii au intervenit în forță, sub conducerea procurorilor PCCOCS, cu sprijinul inspectorilor ANSA, angajaților MAI, specialiștilor veterinari, ai Poliției de Frontieră și ai BPDS „Fulger.” Intervenția a avut loc la locul desfășurării luptelor ilegale între cîini, pe un teren de la marginea orașului Nisporeni.


Procurorii PCCOCS urmează să cerceteze probele pentru continuarea desfășurării obiective a investigațiilor, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. De asemenea, specialiștii veterinari (dotați cu două clinici ambulatorii) au acordat asistență medicală la fața locului și au preluat pentru îngrijiri cinci cîini care s-au ales cu diferite leziuni, în cadrul luptelor ilegale.

Cîinii sînt de rase din Asia Centrală – Volcodav, Cangal și altele. Proprietarii acestora se înregistrează pentru participare la campionate ilegale de luptă (contra taxei de 100 euro), în urma cărora mulți din cîini sînt mutilați. Concomitent acțiunilor de urmărire penală din Moldova, în cadrul echipei comune de investigații, au avut loc peste 20 de percheziții și în România (în județele Gorj, Dolj, Mehedinți, Hunedoara,Timiș și Argeș), pentru deconspirarea tuturor participanților.

Menționăm, în Moldova luptele ilegale între cîini se desfășoară în lipsa unei legi de protecție a animalelor, ceea ce reduce din duritatea pedepsei pentru această activitate, în Codul contravențional (60-120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice). Iar atunci cînd cruzimea față de animale sau torturarea, care a cauzat mutilarea sau decesul lor, în acest caz – în public, Codul penal prevede amendă de 750 la 1350 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.



12
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?