Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Judecătoarea Svetlana Tizu, achitată în Dosarul magistratelor, își adjudecă drepturile salariale

4 dec. 2023,, 15:09   Societate
3871 0

Curtea de Apel Chișinău a admis cererea de strămutare a cauzei judecătoarei Svetlana Tizu, achitată în Dosarul magistratelor. Tizu cere, în instanță, toate plățile salariale pe care le-a ratat în perioada suspendării din funcție, dar și anularea actului administrativ individual nefavorabil, semnat de președintele interimar al Judecătoriei Chișinău, Livia Mitrofan.

Așa cum a fost implicată în dosarul scandalos în anul 2019, iar suspendarea a fost anulată în 2023, Tizu ar putea pretinde la plata salariilor ratate pentru aproximativ patru ani. Procedura în contencios administrativ este îndreptată împotriva Judecătoriei Chișinău, iar magistrații instanței de apel au hotărît că examinarea cauzei de către altă instanță are elimina orice suspicini, astfel că dosarul a fost transmis Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, transmite anticoruptie.

„Dosarul magistratelor”, în care au fost implicate zece persoane, cinci judecători, un procuror, un avocat, un asistent judiciar, un medic și un inculpat într-un alt dosar, a fost trimis în judecată de către Procuratura Anticorupție în aprilie 2019. Potrivit procurorilor Anticorupție, cele cinci judecătoare ar fi pretins și primit sume de bani în proporții deosebit de mari pentru a emite decizii favorabile în mai multe cauze penale aflate în examinare.

În același dosar a figurat medicul obstetrician de la Institutul Mamei și Copilului, Vadim Scarlat, din cauza căruia ar fi decedat un bebeluș la naștere. Acesta a fost învinuit că, prin intermediul unui grefier, a transmis 2.000 de euro unui magistrat pentru a fi absolvit de pedeapsă într-un dosar de malpraxis. Medicul Vadim Scarlat și-a recunoscut vina privind coruperea magistraților și a fost judecat în procedură simplificată, fiindu-i aplicată o amendă de 115.000 de lei.

La 17 martie 2021, toate cele cinci judecătoare învinuite în așa-numitul „dosar al magistratelor” - Svetlana Tizu, Victoria Hadîrca, Ludmila Ouș, Galina Moscalciuc și Liubovi Brînza - au fost achitate după ce s-a constatat inexistența faptei infracțiunii, iar în iunie 2021, Curtea de Apel Comrat a menținut hotărîrea instanței de fond.


După ce, pe 10 octombrie curent, i-a anulat suspendarea funcției, pe 24 octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis să propună președintei Maia Sandu să o elibereze din funcție pe magistrata Svetlana Tizu.

După ce membrii CSM au adresat judecătoarei mai multe întrebări privind cazul de corupție în care a fost vizată, cu două voturi pro și cinci contra, CSM a refuzat numirea judecătoarei Svetlana Tizu în funcție pînă la atingerea plafonului de vîrstă.

0
0
1
1
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?