Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Începe înscrierea copiilor în clasa întîi

1 apr. 09:16   Societate
8588 0

Începînd cu ziua 1 aprilie, de la ora 08:00, părinții pot depune online actele pentru înscrierea copiilor în clasa I, în școlile din municipiul Chișinău.

Va trebui doar să accesați site-ul escoala.chisinau.md, să vă înregistrați folosind adresa de e-mail și să respectați pașii indicați pe pagină, notează Noi.md.

Prima etapă de înscriere în clasa I se va desfășura în perioada 1 aprilie-24 mai, cînd va avea loc depunerea/completarea/validarea cererilor și a actelor de înscriere a copiilor care împlinesc vîrsta de 7 ani pînă la 1 septembrie, 2024. Este obligatoriu ca viza de reședință a copilului să corespundă cu districtul școlar.

Va fi nevoie să pregătiți următoarele documente:

  • cererea de înscriere a copilului (conform modelului afișat online);
  • buletinul de identitate al părintelui/reprezentantului legal al copilului;
  • certificatul de naștere al copilului.

A doua etapă de înscriere se va desfășura în perioada 3-17 iunie. În cadrul acesteia va avea loc depunerea/completarea/validarea actelor de înscriere:

  • a copiilor din districtul școlar, care vor împlini vîrsta de 7 ani pînă la începutul anului școlar și n-au reușit să fie înscriși în prima etapă;
  • a copiilor care vor împlini vîrsta de 7 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie curent, din districtul școlar;
  • a copiilor din alte districte școlare, în funcție de locurile rămase libere.

Situațiile de excepție privind copiii care, pe parcursul celor două etape, nu au fost înscriși în clasa I vor fi examinate de comisiile instituționale și de cea municipală în perioada 20-30 august, în limita locurilor rămase libere. Direcția educație va identifica instituțiile cu locuri disponibile, astfel încît să asigure accesul la educație tuturor copiilor cu vîrsta obligatorie pentru școlarizare.

Reamintim că înregistrarea copiilor la școală este gratuită! Mai jos găsiți pași și ghidul de înregistrare pe platforma www.escoala.chisinau.md pe care trebuie să-i urmați:

Pasul 1: Autorizați-vă
Pasul 2: Alegeți instituția
Pasul 3: Aplicați cererea
Pasul 4: Verificați rezultatele
Pasul 5: Prezentați-vă la instituție

1
0
0
3
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?