X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Incendiile din Chile fac prăpăd

5 feb. 08:55   Societate
1706 0

Este alertă în Chile din cauza incendiilor puternice. Focurile uriașe care devastează regiunea turistică de coastă Valparaiso, în centrul statului. s-au soldat cu cel puţin 112 morţi, un bilanţ care este posibil să crească luni.

Flăcările au cuprins cartiere întregi de locuinţe. Au fost distruse maşini și aproape 26.000 de hectare au fost reduse la cenuşă. Aproximativ 1.400 de pompieri şi 1.300 de soldaţi şi voluntari se pregătesc să lupte pentru a patra zi consecutiv împotriva a zeci de incendii în centrul şi sudul ţării, potrivit Serviciului naţional de prevenire şi intervenţie în caz de dezastre (Senapred).

„Trebuie să spunem, cu ajutorul informaţiilor primite de la serviciul de medicină legală, că 112 persoane au murit, 32 de cadavre au fost identificate”, a declarat duminică seară, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvînt al Ministerului de Interne, Manuel Monsalve, adăugînd că pompierii încă se luptau cu aproximativ patruzeci de focare active.

Bilanţul anterior comunicat de Serviciul de Medicină Legală (SML) era de 99 de morţi.

Numărul acesta va creşte, ştim că va creşte semnificativ”, a avertizat duminică preşedintele Gabriel Boric, în timpul unei vizite la Quilpué, la periferia oraşului Viña del Mar, în regiunea Valparaiso, unde au fost înregistrate toate decesele.


Primarul staţiunii balneare Viña del Mar, Macarena Ripamonti, şi guvernatorul regiunii Valparaíso, Rodrigo Mundaca, au declarat că mai multe sute de persoane au fost date dispărute.

„Aceasta este cea mai mare tragedie pe care am văzut-o după cutremurul din 2010″, a declarat Boric, referindu-se la cutremurul cu magnitudinea de 8,8 grade urmat de un tsunami la 27 februarie 2010, care s-a soldat cu peste 500 de morţi.

La sfîrșitul lunii ianuarie 2024, Columbia a lansat un apel la ajutor internaţional pentru a face faţă celor aproximativ 30 de incendii forestiere care fac ravagii în mai multe regiuni şi în capitala Bogota, unde flăcările se apropie de o zonă rezidenţială, transmite AFP, citată de Agerpres.

Preşedintele Gustavo Petro a anunţat că a „activat protocoalele de solicitare a asistenţei internaţionale” pentru ca ţara să poată lupta cu cele 31 de incendii care au distrus miercuri aproximativ 600 de hectare de pădure.

87% din Columbia – ţară în care a fost declarată miercuri stare de „dezastru natural” – este expusă unui „risc maxim” de incendii, potrivit Institutului de Hidrologie, Meteorologie şi Studii de Mediu (Ideam),

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?