X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Guvernul Republicii Moldova investește în dezvoltarea întreprinderilor din domeniul turismului

12 apr. 17:00   Societate
1639 0

Administratorii a 48 de companii din Republica Moldova au semnat contracte de finanțare cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului prin Programul de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul turismului.

Cîștigătorii programului vor primi finanțare nerambursabilă în valoare totală de 17 milioane de lei și vor investi în economia țării peste 35 de milioane lei. Granturile sînt acordate de Guvernul Republicii Moldova și cofinanțate de Uniunea Europeană.

Astfel, prin alocarea de pînă la 500 000 lei per proiect, antreprenorii se angajează să investească în îmbunătățirea calității serviciilor turistice, dezvoltarea infrastructurii necesare, modernizarea unităților de cazare, a facilităților de agrement sau a infrastructurii de transport, inclusiv în zonele rurale.

Directorul interimar ODA, Gheorghe Iudin, a subliniat că investițiile în sectorul turistic vor consolida competitivitatea națională pe piața internațională și vor reînnoi interesul diasporii pentru revenirea în țară.

„Datele statistice arată că în ultimii ani, în Moldova turismul ia amploare și devenim tot mai vizibili pe harta turismului european. De asemenea, din ce în ce mai mulți membri ai diasporei aleg să-și petreacă vacanțele în Moldova, orientîndu-se către explorarea țării. Ne dorim să dezvoltăm turismul cu specific local, în zone rurale, care să ne pună în valoare locurile, tradițiile și, desigur, ospitalitatea. Astfel, astăzi ne angajăm atît în dezvoltarea afacerilor dumneavoastră, cît și în încurajarea diasporei să revină acasă”, a menționat Gheorghe Iudin.


Silvia Strelciuc, administratoarea companiei „S&I Project”, va beneficia de o finanțare nerambursabilă în valoare de 500 000 lei. Femeia de afaceri a aplicat în cadrul programului cu scopul de a reconstrui casa-muzeu „La mama Catița” din satul Slobozia Mare, raionul Cahul. Casa-muzeu este una dintre destinațiile turistice importante din regiune, considerată baștina tradițiilor, obiceiurilor, horei tradiționale de la sud.

„E o mare bucurie pentru noi să fim parte a acestui program. Ne-am propus să transformăm casa-muzeu într-un motor al afacerii, prin integrarea cu alte servicii, precum cazare, degustare a produselor locale și facilități de odihnă și agrement. Prin intermediul acestui proiect, vom contribui la educația publicului și la consolidarea înțelegerii că este esențial să investim și să susținem lucrurile de valoare”, a spus Silvia Strelciuc.

Programul de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul turismului gestionat de ODA a fost lansat în toamna anului 2023. Finanțarea nerambursabilă oferită de Guvern și Uniunea Europeană prin intermediul Programului este de pînă la 500 000 de lei.

De menționat că pe site-ul moldovenii.md se află o mulțime de informații utile, care îi vor ajuta pe toți să planifice și să petreacă un weekend minunat în țara noastră. În special, există o informație amplă despre turismul în Moldova, sfaturi turistice, rute turistice, date despre bijuteriile turistice și mănăstirile din Moldova.

Portalul moldovenii.md conține informații detaliate despre diferite zone geografice ale Moldovei, rezervații, resurse de apă, floră și faună, monumente naturale, orașe și sate din Moldova.

Informații detaliate despre turism și rutele turistice pot fi găsite pe site-ul moldovenii.md la rubrica Natura și turismul în Moldova.

1
0
1
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?