X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Fostul șef al Direcției municipale de sănătate, Mihai Moldovanu, pe banca acuzaților

4 apr. 2023,, 07:45   Societate
4357 0

Tot pentru date false în declarația de avere, pe scaunul acuzaților a ajuns și fostul șef al Direcției Sănătate din Municipiul Chișinău, Mihai Moldovanu.

Procurorii au depistat o diferență de peste 8 milioane de lei între veniturile declarate și cele reale. Prezent, astăzi, la ședința de judecată, Moldovanu a refuzat să facă declarații, iar avocatul său mai că jură că acesta este nevinovat și a depus cerere de încetare a urmăririi penale.

Procurorii de la cauze speciale au stabilit că Mihai Moldovanu ar fi introdus de cinci ori date false în declarația de avere și interese în perioada 2015-2019. Mai exact, Moldovanu ar fi scris diminuat suprafețele de teren pe care le deține, ar fi omis să indice că era asociat al unei companii ce activa în domeniul medicinei, adică a celui în care activa la Primărie, totodată a evitat să scrie și despre un împrumut de aproape trei milioane de lei sau a omis averea concubinei, dar și alte falsuri, notează tv8.

Potrivit legii, faptele investigate se pedepsesc cu amendă de pînă la 400.000 lei sau cu închisoarea de pînă la 7 ani. Am încercat să obținem un comentariu de la Mihai Moldovanu, însă acesta a refuzat categoric. Pe de altă parte, avocatul acestuia, mai că jură că clientul său este curat ca lacrima.

Moldovanu a fost și protagonistul unei investigații realizată de Cutia Neagră Plus. Acesta fiind acuzat de unul dintre partenerii săi de business de atac raider asupra unei afaceri de milioane. Totul a început în 2014, cînd medicul Serghei Bejenari era în căutarea unui spațiu potrivit pentru lansarea unei clinici oftalmologice.


Mihai Moldovanu s-a oferit să-l ajute, în schimbul unei cote-părți din afacere. La 7 ani de atunci, după ce compania a devenit profitabilă, partenerul de business îl acuză pe Moldovanu că ar încerca să pună mîna pe firmă, prin intermediul unor procurori și judecători pe care i-ar influența. Lucru negat de Moldovanu. Mihai Moldovanu a lucrat aproape toată viața sa la stat.

Din 1993 pînă în 2007 - medic în Policlinica Aparatului Guvernului, ulterior șef al Direcției Sănătate din cadrul Consiliului Municipal Chișinău. Apoi, deputat și vicepremier. În toată această perioadă de timp, veniturile oficiale ale lui Moldovanu nu au depășit 10 mii de lei pe lună, cu excepția ultimului an lucrat la Primărie. În declarația de avere din 2016, Mihai Moldovanu a indicat că deține mai multe terenuri extra și intravilane, două case de lux, dar și un automobil Volvo XC 90.

9
1
0
2
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?