Ca şi alţi suverani europeni — regi, ţari, herţogi, duci, domnitorul Moldovei avea slugi de diferite ranguri.
Printre dregătorii se enumera, întîi de toate vornicul (dvornicul). De acum titlul, de la slav. двор — (curte) ne sugerează că vornicul era mai marele pe curtea domnească, avînd în supuşenie întregul ei personal. Fiind cel mai însemnat între dregători în veacurile XIV-XVII în Moldova vornicul avea şi atribuţie militară: comanda armata în lipsa domnului. Avea drept ajutori pe vornicul de gloată sau de poartă.
Logofătul în Moldova era şeful cancelariei domneşti: alcătuia, redacta actele, scrisorile oficiale, era purtătorul peceţilor — cea mare pentru documentele oficiale, şi cea mică — pentru actele mai puţin însemnate. Spre deosebire de alte ţări vecine, în Moldova logofătul era responsabil de hotărnicirile moşiilor.
Vistierul numit în documente vistiernic administra finanţele ţării, avea subalterni în diferite perioade pe diacul de vistierie, cămăraşul de vistierie, pe marele vameş.
Spătarul, numit în documentele slavone меченош era purtătorul spadei domneşti, avînd, în Moldova, соmanda asupra cavaleriei.
Spre deosebire de alte ţări vecine, cel ce dă vinul la masa domnească în Moldova se numeşte ceaşnic. Acest dregător avea grijă nu numai de servirea băuturilor, ci şi de viile de la Cotnari. Vtori ceaşnic avea grijă de podgoriile de la Huşi.
Adăuga comentariu