X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Douăzeci de debutanți în Poliția de Frontieră și-au primit certificatele de absolvire

29 iul. 2023,, 16:40   Societate
2108 0

Douăzeci de debutanți în Poliția de Frontieră și-au primit certificatele de absolvire a cursului de inițiere în profesie. Ședința festivă a avut loc ieri, la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei.

„Acest curs a fost desfășurat cu scopul să acumulați cunoștințe noi în specialitate și cu siguranță o să vă ajute pe mai departe în misiuni la hotar. Veți merge în Sectoarele Poliției de Frontieră, unde este nevoie de forțe pentru a face față fluxului mare de călători, generat de perioada estivală, dar și împreună să asigurăm ordinea publică”, a declarat la eveniment șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi.

Evenimentul a continuat cu o rundă de întrebări și răspunsuri între tineri și conducerea instituției. Totodată, cu echipa managerială a Centrului de Excelență a fost abordat subiectul admiterii la studii pentru anul 2023 - 2024 la instituția de învățămînt specializat, transmite Noi.md cu referire la moldpres.md.

Cursul de inițiere în profesia de polițist de frontieră este stabilit pentru o durată de 6 luni, dintre care 3 luni sînt pentru ore teoretice și alte 3 - pentru practică. Pot beneficia de aceste cursuri cetățeni moldoveni, care au cel puțin studii medii de cultură generală, prioritate avînd persoanele cu studii superioare finalizate sau care învață la o instituție de învățămînt superior, la fel, cei încadrați prin transfer de la una din subdiviziunile MAI.


Pregătirea polițiștilor de frontieră se face în Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei, în acest sens, grupele sînt formate în funcție de necesitățile de personal în subdiviziunile instituției de frontieră.

1
1
1
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?