X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Diriginții de șantiere au intrat în atenția lui Spînu

16 apr. 16:45   Societate
2866 0

Ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Moldova, Andrei Spînu, a cerut verificarea suplimentară a tuturor dosarelor diriginților de șantiere, inclusiv a celor care deja au fost atestați.

”Calitatea în construcții începe cu diriginții de șantiere, proiectanții, elaboratorii de devize, responsabilii tehnici, verificatorii de proiecte etc. Pe scurt, cu oamenii care sînt atestați să construiască bine. Din păcate, în ultima perioadă primesc tot mai multe sesizări că ceva e putred la mijloc. Recent, am fost sesizat referitor la prezentarea documentelor/diplomelor false la solicitarea atestării tehnico-profesionale. Săptămîna trecută, în cadrul comisiei pentru atestare, s-a decis suspendarea certificatelor a șapte specialiști. Unul dintre ei a falsificat diploma de studii, lucrul confirmat și de Universitatea Tehnică din Moldova. În acest sens am sesizat organele de drept ca să se expună. Lucrurile nu pot continua așa.

Care sînt următorii pași? Am solicitat verificarea suplimentară a tuturor dosarelor, inclusiv a celor care deja au fost atestați. La moment, avem peste 1500 de diriginți de șantier, 641 de diriginți de lucrări specializate, 1137 de responsabili tehnici, 343 de responsabili de lucrări specializate, 945 de proiectanți, 138 de verificatori, 150 de specialiști de laboratoare, 77 de experți tehnici și 264 de elaboratori de devize, scrie Spînu într-o postare pe canalul său de telegram.

Potrivit lui în ultima perioadă tot mai mulți oameni se plîng pe calitatea proastă a construcțiilor.

”Acești oameni sînt responsabili de construcția clădirilor, sistemelor inginerești (apeduct, gazoduct, rețele electrice), drumurilor etc. De aceea, vom evalua fiecare dosar și vom solicita suspendarea/retragerea certificatele de atestare tehnico-profesională în caz de depistare a ilegalităților. Trebuie să ne asigurăm că fiecare centimetru construit și dat în exploatare corespunde tuturor cerințelor, este de calitate și este executat conform legii. Oamenii au dreptul să meargă pe drumuri bune, să locuiască în case construite calitativ și să aibă acces la servicii care corespund standardelor europene”, a spus Spînu.

11
4
1
2
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?