Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Curtea de Apel Chișinău a constatat ca inadmisibilă o cerere înaintată de Vladimir Andronachi

6 mar. 11:15   Societate
2102 0

Curtea de Apel Chișinău a constatat drept inadmisibilă cererea împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) înaintată de fostul deputat democrat, Vladimir Andronachi, judecat cu ușile închise pentru escrocherie în dosarul cu frauda bancară.

Vladimir Andronachi nu ar fi respectat termenul, în interiorul căruia urma să-și revendice dreptul presupus încălcat. Acțiunea a fost inițiată după ce CSE l-a inclus, în iunie 2023, în lista persoanelor fizice și juridice supuse sancțiunilor pentru acțiuni ce au urmărit destabilizarea situației interne din Moldova.

Inițial, Vladimir Andronachi a depus cererea la Judecătoria Chișinău, dar instanța a decis că acțiunea ține de competența Curții de Apel. Ultima soluție a instanței îi taie drumul în justiție pentru o acțiune similară, notează Noi.md cu referire la anticorupție.

Lista persoanelor supuse sancțiunilor internaționale a fost extinsă în data de 28 iunie 2023, iar tranzacțiile financiare, efectuate de acestea pe teritoriul Republicii Moldova, sînt supuse unui control mai riguros.

Vladimir Andronachi a fost reţinut în data de 2 noiembrie 2023, în Ucraina, şi extrădat în aceeaşi zi poliţiştilor de frontieră moldoveni. Învinuit de escrocherie și spălare de bani în dosarul cu frauda bancară, acesta spune că a fost pus sub învinuire la comandă politică.

4
1
0
3
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?