Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Cum s-au răspîndit în lume grupul de limbi indo-europene

10 oct. 2023,, 21:00   Societate
2572 0

Grupul de limbi indo-europene s-a răspîndit în întreaga lume prin cucerirea de noi teritorii și prin promovarea pe teritoriile cucerite a limbii și culturii războinicilor-cuceritori.

Despre acest lucru a relatat asistentul universitar, profesorul de filosofie la Universitatea de Stat din Moldova, expert în domeniul filosofiei limbajului, Eugeniu Tocarschii, vorbind în cdrul emisiunii "Без галстуков" cu Alexandr Stahurschi pe canalul TV N4, relatează Noi.md .

Acesta a remarcat că există un grup foarte mare de așa-numite limbi indo-europene. În baza "teoriei Kurgan" a Mariei Gimbutas, aceasta este una dintre cele mai agresive civilizații din acea perioadă, care a luat naștere aproximativ între Marea Caspică și Marea Neagră, iar acel teritoriu este extrem de mare din punct de vedere lingvistic.

"Cum s-a întîmplat acest lucru? Cred că nimeni nu va fi surprins de faptul că este vorba, să spunem așa, de cuceriri. Acești oameni, vorbitori ai grupului de limbi indo-europene pe care le împărtășeau, s-au răspîndit pur și simplu din India pînă la Lisabona modernă. Bineînțeles, au cucerit totul și, să zicem, au masacrat pe toți cei care erau altfel decît ei. Și din această cauză au forțat popoarele cucerite să înceapă să comunice în limba, cultura și religia lor. Iată de ce avem o răspîndire atît de mare a acestei familii", a declarat doctorandul, profesorul de filosofie la Universitatea de Stat din Moldova, expert în filosofia limbajului.

Potrivit acestuia, există un alt grup de limbi care are legătură anume cu limbile indoneziene, care este unul dintre cele mai mari, avînd în vedere că include aproximativ o mie de limbi.

"Dar ceea ce este foarte important, de exemplu, că în familia indo-europeană sînt aproximativ 300-800 de limbi, conform cercetărilor moderne. Iar aici sînt aproximativ o mie. Dar important este faptul că numărul de vorbitori ai acestora este extrem de mic. Adică, dacă un grup are un număr mare de limbi, nu înseamnă că este vorbit de un număr mare de oameni. Pentru că, dacă ne vom întoarce la familia indo-europeană, o mare parte din lumea modernă pe care o cunoaștem o vorbește. În schimb, dacă vom reveni la răspândirea limbilor în Oceanul Indian și Oceanul Pacific, atunci, desigur, acolo există mai multe limbi, dar numărul de vorbitori este de multe ori mai mic", a subliniat Eugeniu Tocarschii.

0
0
0
2
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?