Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cum au evoluat prețurile în Republica Moldova de la începutul acestui an

12 feb. 2023,, 17:30   Societate
3040 0

Biroul Naţional de Statistică informează că, preţurile medii de consum în luna ianuarie 2023 faţă de luna decembrie 2022 au crescut cu cca 0,5%. Creșterea preţurilor medii de consum a fost determinată de majorarea prețurilor la produsele alimentare cu 1,1% și la mărfurile nealimentare cu 0,5%.

Totodată, prețurile la serviciile prestate populației în luna ianuarie 2023 s-au diminuat în medie cu 0,7%, contribuind la atenuarea creșterii prețurilor medii de consum cu cca 0,2%.

În luna ianuarie 2023 faţă de decembrie 2022, din produsele alimentare, creșteri mai accentuate a prețurilor medii de consum au fost marcate la legume – cu 5,7%, fructe – cu 2,8%, pâine din făină de grâu – cu 1,4%, zahăr – cu 1,1%, lapte și produse lactate – cu 1,0%. Totodată, în perioada de analiză au fost înregistrate reduceri de preţ la ouă de găină – cu 7 % și ulei vegetal – cu 1%.

La mărfurile nealimentare, în luna ianuarie 2023 față de decembrie 2022 au crescut prețurile medii la combustibili și carburanți – cu 1,1% (inclusiv la benzină – cu 3,1% și motorină – cu 2,7%), materiale de construcție – cu 0,7%.

Prețurile medii la serviciile prestate populației în luna ianuarie a.c. față de decembrie 2022 s-au diminuat cu 0,7%, în special pe seama reducerii tarifelor pentru serviciile de furnizare a energiei electrice2 - cu 33,6%. Creșteri mai importante a prețurilor (tarifelor) au fost înregistrate la tarifele reglementate pentru furnizarea energiei termice - cu 41,4%.


Inflația anuală

Prețurile medii de consum în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna ianuarie 2022 (în ultimele 12 luni) au crescut cu 27,3%, inclusiv la produse alimentare cu 28,6%, mărfuri nealimentare cu 18,4% și servicii prestate populaţiei cu 38,9%.

Urmare a creșterii mai lente a ratei lunare a inflației în ianuarie anul curent (0,5%), comparativ cu rata lunară a inflației din ianuarie 2022 (2,8%), rata anuală a inflației în ianuarie 2023 (27,3%) s-a micșorat cu 2,9 puncte procentuale față de nivelul înregistrat în decembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021 (30,2%). Astfel, a fost marcată reducerea în continuare a ratei inflației anuale, înregistrată în lunile noiembrie - decembrie 2022.

0
0
0
0
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?