Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cum ai putea să achiți mai puțin pe lumină și să devii producător de energie electrică

8 sep. 2021,, 09:30   Societate
3668 0

Panourile solare sînt instalate din ce în ce mai mult de către proprietarii de locuințe care doresc să-și scadă costurile la energie prin opţiuni ecologice, transmite Noi.md cu referire la ecopresa.md.

Pentru a sprijini pe cei care instalează panouri fotovoltaice, statul a elaborat mecanismul de sprijin Contorizarea netă. Mecanismul permite consumatorilor fi nali (persoane fi zice, companii) să producă și să consume propria electricitate prin instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperiș.

Pentru a beneficia de acest mecanism, proprietarii trebuie să țină cont că sistemul de panouri fotovoltaice trebuie să aibă o putere instalată de pînă la 200 kW, dar nu mai mare decît puterea contractată cu furnizorul. În cazul în care dețineți sau doriți să vă instalați panouri fotovoltaice și să beneficiaţi de mecanismul de contorizare netă, atunci trebuie parcurgeți nouă pași, cel puțin asta arată ghidul elaborat de Agenția pentru Eficiență Energetică. Cei nouă pași sînt:

1. Analiza potenţialului solar energetic al casei. Înainte de a decide să instalaţi panouri fotovoltaice, trebuie să examinaţi condiţiile casei dvs.


2. Examinarea acoperișului


3. Dimensionarea corectă a sistemului fotovoltaic. Un element important al mecanismului contorizare netă este consumul de energie electrică. Astfel, pentru o dimensionare corectă a instalației de producere, trebuie luat în calcul nivelul consumului de energie electrică a potențialului investitor într-o instalație fotovoltaică. Recuperarea investiției are loc în termeni rezonabili doar în cazul în care consumul energiei electrice este comparabil cu cantitatea de energie electrică ce urmează a fi produsă. Astfel, recuperarea se realizează prin economiile obținute de la achitarea facturilor de energie electrică.

4. Solicitarea avizului de racordare de la operatorul de sistem: S.A. RED NORD sau ICS Premier Energy Distribution

Avizul de racordare se eliberează gratuit de către operatorul de sistem. În avizul de racordare sînt indicate condiţiile tehnice-economice de racordare la reţeaua electrică. Îndeplinirea condiţiilor stipulate în avizul de racordare sînt obligatorii pentru solicitant, proiectant și electricianul autorizat.

5. Elaborarea și coordonarea proiectului electric. La acest pas are loc proiectarea instalațiilor de racordare a
instalației fotovoltaice; coordonarea și expertizarea proiectului de executare în modul stabilit de legislaţie.

6. Executarea lucrărilor de montare a panourilor fotovoltaice

7. Eliberarea actului de corespundere pentru admiterea în exploatare de către ANRE. Cererea pentru eliberarea actului de corespundere și documentele anexate pot fi depuse și prin email, la adresa electronică a instituţiei: anre@anre.md.

8. Reperfectarea actului de delimitare a instalaţiilor electrice de către S.A. RED NORD sau ICS Premier Energy Distribution

9. Încheierea contractului pentru aplicarea mecanismului de contorizare netă cu S.A. Furnizare Energie Electrică Nord sau ICS Premier Energy

Datele de pe contor se citesc la sfîrșitul fiecărei luni, iar dacă s-a consumat mai multă energie decît s-a produs, atunci se achită deferența dintre energia produsă și cea consumată, dacă sistemul fotovoltaic a produs mai multă energie decît s-a consumat în gospodărie, atunci excesul de energie este transferat pentru lunile următoare și poate fi
utilizat atunci cînd consumul va fi mai mare.

Precizăm că, în anul 2018 a intrat în vigoare Legea nr.10 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. Unul din criteriile inovatorii ale acestei Legi îl constituie principiul Contorizării nete.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?