X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cîți vizitatori sînt așteptați la Ziua Națională a Vinului

3 oct. 2023,, 08:45   Societate
2803 0

Peste o sută de mii de vizitatori sînt așteptați în acest an la Ziua Națională a Vinului, care va fi marcată pe 7-8 octombrie. Actuala ediție se va desfășura sub genericul „Vinul nostru cucerește lumea”. Evenimentul va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale și la vinăriile din țară.

Cea de-a XXII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului va aduna aproximativ o sută de vinificatori, reuniți sub umbrela brandului vinicol de țară „Vinul nostru cucerește lumea”, care își vor prezenta produsele.

Potrivit organizatorilor, cei care vor procura Carnetul Degustătorului, în valoare de 250 de lei, vor putea degusta 12 vinuri. Acesta va fi valabil pe durata celor două zile ale evenimentului.

La eveniment sînt așteptați peste 100 000 de vizitatori, inclusiv turiști străini, notează Noi.md cu referire la radiomoldova.

Ziua Națională a Vinului este o sinteză a rezultatelor muncii viticultorilor și vinificatorilor, iar vinul moldovenesc este cel mai reprezentativ Ambasador al Moldovei în lumea întreagă, a afirmat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.


Moldova se află printre primele 20 de țări producătoare de vinuri, fiind și exportator important. Industria vitivinicolă reprezintă una dintre ramurile-cheie ale economiei noastre. Vinurile moldovenești sînt exportate în 75 de țări.

2
0
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?