Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Cîți procurori s-au ales cu sancțiuni disciplinare în 2023

23 ian. 16:41   Societate
2658 0

Pe parcursul anului trecut, Colegiul de disciplină și etică și etică al Consiliului Superior al Procurorilor a examinat 30 de proceduri disciplinare în privința a 24 de procurori.

Drept urmare, patru acuzatori de stat s-au ales cu avertismente, doi au primit mustrări, iar un procuror a fost eliberat din funcție, transmite Noi.md, cu referire la ipn.md.

Raportul de activitate al Colegiului de disciplină a fost audiat astăzi de către Consiliul Superior al Procurorilor.

Președintele Colegiului, Vladislav Guțan, a declarat că din cele 30 de proceduri disciplinare 12 sînt restante din anul 2022, iar 18 au parvenit în 2023.

Din cei 24 de procurori vizați, doi sînt din cadrul Procuraturii Generale, iar patru sînt de la Procuratura municipiului Chișinău. Alți 14 acuzatori de stat sînt din procuraturile teritoriale, trei din Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și unul din Procuratura Anticorupție.


Procedurile inițiate au vizat trei procurori conducători. „Ca finalitate - Colegiul s-a pronunțat prin încetare în două cauze disciplinare, una este pendinte în acest moment. Au vizat subiecte de îmbogățire ilicită”, a precizat Vladislav Guțan.

0
0
1
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?