X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cauza fostului director CNA, Bogdan Zumbreanu, aproape de final

15 noi. 2023,, 12:05   Societate
4263 0

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) revine miercuri, 15 noiembrie, la examinarea cauzei fostului director al Centrului Național Anticorupție (CNA), Bogdan Zumbreanu, care a contestat în instanță decizia Parlamentului prin care a fost demis.

În luna februarie curent, Completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii de Apel Chişinău, format din președintele Ghenadie Mîra și judecătorii Grigore Dașchevici și Angela Bostan, au menținut decizia primei instanțe, care a constatat că cererea adresată de Bogdan Zumbreanu ar fi neîntemeiată, transmite anticoruptie.md.

Bogdan Zumbreanu a acționat Parlamentul Republicii Moldova în judecată în luna martie 2020. Fostul șef CNA a solictat anularea actului administrativ individual defavorabil , și anume Hotărîrea Parlamentului nr.43 din 08 iunie 2019, prin care a fost revocat din funcție, pe motiv că numirea lui nu s-ar fi făcut în concordanță cu prevederile legale.

Bogdan Zumbreanu a declarat pentru Anticoruptie.md că a contestat atît motivul, cît și procedura prin care a fost demis. „Demiterea mea a avut la bază o notă informativă a unor juriști precum că m-aș face vinovat de condamnarea Republicii Moldova la CEDO. Dar în nicio decizie a instanței europene nu se regăsește numele meu. Dosarele cu care am avut și eu tangență au fost pierdute din cauza unor greșeli procedurale admise de alți funcționari”, a spus fostul director al CNA.

Zumbreanu a fost demis la 8 iunie 2019 de către deputații din majoritatea parlamentară formată din blocul ACUM și PSRM, pe motiv că la numirea în funcție nu ar fi avut o reputație profesională ireproșabilă. În 2017, anul în care a fost numit în funcție, Anticoruptie.md a scris despre cadourile generoase din declarația sa de avere.


0
1
2
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?