X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Autoritățile intervin în cazul catastrofei ecologice din mai multe sate din Călărași și Orhei

29 mar. 12:50 (reactualizat 1 apr. 03:00)   Societate
3426 0

Gunoiștile neautorizate din apropierea mai multor sate din Orhei și Călărași vor fi lichidate iar localnicii vor primi tomberoane pentru colectarea și sortarea deșeurilor.

Deciziile au fost luate după ce redacția Noi.md a scris despre catastrofa ecologică alarmantă constatată în mai multe localități din regiunile Călărași și Orhei în cursul unei acțiuni de monitorizare desfășurată de Fundația pentru Dezvoltare Ecologică „EcoDava”.

Astfel, atunci, EcoDava a constatat că în localitățile Lupa Recea (r. Orhei), Meleșeni, Țibirica și Parcani (r. Călărași), precum și la intrarea în orașul Călărași, gunoiștile necontrolate și depozitarea ilegală a deșeurilor au creat un peisaj descurajant și periculos pentru sănătatea publică și pentru mediul înconjurător.

Potrivit unui răspuns al Ministrului Mediului, Sergiu Lazarencu, către redacția noastră, Inspectoratul pentru Protecția Mediului Strășeni a întreprins o vizită și control a cazului în localitatea Lupa Recea în comun cu reprezentantul API Codreanca.

Potrivit ministrului, Gunoiștea din sat ocupă o suprafață de 3 mii m2, unde locuitorii duc gunoiul de sine stătător.


”În urma actului de inspectare, primarului comunei Codreanca i-au fost înaintate indicații obligatorii de salubrizare a trenurilor publice de la ieșirea din localitate și instalarea panourilor informative cu privire la interzicerea depozitării deșeurilor în zonă. De asemenea, prin nota informativă API Codreanca a informat localitatea despre lucrările de primăvară și toamnă pentru amenajarea gunoiștii din satul Lupa Recea și despre crearea serviciului de colectare a deșeurilor municipale pentru transportarea acestora la gunoiștea din comuna Codreanca. În scurt timp, fiecare locuitor va fi asigurat cu tomberoane pentru facilitarea colectării și sortării deșeurilor și sînt planificate lucrări de instalare a camerelor de supraveghere pentru identificarea persoanelor care depozitează ilegal deșeurile” comunică Lazarencu.

Totodată, potrivit răspunsului oferit pentru Noi.md, Inspectoratul pentru Protecția Mediului Călărași a examinat gunoiștile din satul Meleșeni, Țibirica și Parcani care sînt gestionate de către API-urile locale. Periodic, la depozitele date sînt efectuate lucrările de salubrizare și compactare, însă problema nu este rezolvată în totalitate din cauza neconformării localnicilor cu regulile de gestionare a deșeurilor și depozitarea acestora în afara perimetrelor gunoiștilor.

Potrivit autorităților, pe parcursul anului 2023, ca urmare a desfășurării campaniilor de salubrizare de toamnă și primăvară, în rezultatul controalelor efectuate de către IPM Stărșeni au fost întocmite 5 acte de inspectare 39 de procese - verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de 77 200 lei. IPM Călărași a întocmit 32 de acte, 17 procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amnezi în sumă de 77 400 lei.

”Tot odată, ca urmare a emiterii Dispoziției IMP cu privire la organizarea și desfășurarea acțiunilor de primăvară prinvind salubrizarea și amenajarea localităților a corpurilor de apă, subdiviziunile teritoriale al IMP urmează să efectueze consultări metodologice Autorităților Publice Locale, referitor la întocmirea planurilor sau programelor locale de organizare și desfășurare ale acțiunilor de salubrizare și amenajare ale localităților și verificări în vederea respectării de către persoanele fizice și juridice a legislație de mediu în vigoare.

Menționăm că potrivit legii privind deșeurile, APL-urile sînt obligate să creeze un sistem eficient de gestionare integrată a deșeuirlor municipale prin asigurarea etapizată a condițiilor pentru colectarea separată, transportarea, valorificarea și eliminarea deșeurilor.

Prin urmare, protrivit legislației, APL-urile locale de nivelul 1 asigură păstrarea unui mediu înconjurător sănătos și exercită un control permanent asupra respectării legislației cu privire la protecția mediului”, se mai arată în răspunsul oferit redacției noastre.

6
1
1
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?