Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Au furat și vîndut cabluri de telecomunicații în valoare de 40.000 de lei. Isprava a doi tineri

24 iun. 2022,, 14:30   Societate
3268 0

Doi tineri, originari din Rezina și Orhei, au fost reținuți pentru 72 de ore. Aceștia ar fi furat mai multe cabluri, care aparțin unei companii de telecomunicații.

Valoarea cablurilor se ridică la 40.000 de lei. Totul s-a întîmplat în perioada 9-13 iunie curent, pe teritoriul raionului Ialoveni și localitatea Dănceni.

În urma măsurilor de investigație și urmărire penală întreprinse de polițiști, suspecții au fost identificați și reținuți. Aceștia s-au dovedit a fi doi tineri de 27 și, respectiv, 21 de ani.

În cadrul audierilor, aceștia și-au recunoscut vinovăția, comunicînd că deja au vîndut bunurile. Bănuiții acționau pe timp de noapte. După ce sustrăgeau cablul, îl prelucrau prin topire, ulterior îl vindeau.

Anterior, suspecții au fost condamnați pentru alte infracțiuni similare.


Tinerii sunt cercetați penal pentru furt. Aceștia riscă amendă de la 32.500 la 67.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 4 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?