Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

24 de centre de intervenție timpurie pentru copii vor fi create în țară

20 iul. 2023,, 07:25   Societate
2756 0

24 de centre pentru servicii de intervenție timpurie la copii vor fi create în țara noastră. Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a spus că în prezent aceste servicii nu sînt suficiente la nivel național, ele fiind amplasate neuniform.

Ministrul Sănătății a mai precizat că este necesară aprobarea unui cadru normativ și elaborarea unui Plan de Acțiuni, transmite Noi.md.

„Amplasarea serviciilor departe de locul de trai al copiilor, precum și dificultățile legate de deplasarea familiilor cu copii cu dizabilități la serviciile respective, reduce accesibilitatea acestora la servicii de intervenție timpurie.

Proiectul include dezvoltarea unei rețele puternice de servicii cu crearea a 24 de centre noi și perfectarea cadrului normativ care include și un plan de acțiuni concrete. Implementarea proiectului se va efectua în limitele mijloacelor existente ale Fondului de Asigurări Obligatorii de Asistență Medicală, precum și din alte surse cu sprijinul inclusiv al partenerilor internaționali”, a spus Nemerenco.

Ministrul a mai menționat că acest proiect presupune și operarea de sprijin pentru părinții copiilor cu tulburări de dezvoltare, reprezentantului legal sau îngrijitorului acestora.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?