X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

200 de euro în schimbul unor diagnoze fictive: Un medic din Drochia, dat pe mîna CNA

12 oct. 2022,, 15:53   Societate
2425 0

Șeful Secției Medicilor de familie din cadrul IMSP CS Drochia este cercetat penal pentru corupere pasivă, după ce a fost documentat o perioadă de ofițerii Direcției generale teritoriale Nord (DGT) a CNA și procurorii oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție.

Medicul ar fi pretins și primit bani pentru a stabili diagnoze false unor pacienți, iar pentru un certificat ar fi cerut între 100 și 200 de euro.

Anchetatorii au constatat că, începînd cu luna iunie 2022, șeful Secției ar fi eliberat certificate fictive unor persoane, în care le-ar fi indicat necesitatea tratamentului urgent peste hotarele țării. Faptele descrise au fost comise în perioada, în care Agenția Servicii Publice anunța eliberarea pașapoartelor doar în cazuri excepționale, inclusiv în cazurile de urgențe medicale și necesitatea unor tratamente în străinătate.

Astfel, mai multe persoane și-au perfectat pașapoartele în regim de urgență, justificînd solicitarea prin concluziile medicale, prescrise de bănuit, iar pentru un certificat ar fi achitat între 100 și 200 de euro.

Astăzi, CNA și Procuratura Anticorupție au desfășurat acțiuni de urmărire penală la domiciliul și biroul medicului. De la fața locului au fost ridicate fișe medicale, registre, certificate și telefoane. În prezent, se investighează toate circumstanțele cauzei pentru a stabili și alte persoane implicate.


Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?