Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Hitul 'Flowers' al cîntăreţei Miley Cyrus, desemnat cel mai bine vîndut single al anului 2023

27 feb. 23:30   Showbiz
1680 0

Hitul "Flowers" al cîntăreţei Miley Cyrus a fost desemnat luni cîntecul cu cele mai mari vînzări în anul 2023, o performanţă reuşită pentru prima dată de artista americană în acest clasament anual întocmit de Federaţia Internaţională a Industriei Fonografice (IFPI), informează Reuters.

Acest cîntec emoţionant şi cu accente disco despre o despărţire - în versurile căruia cîntăreaţa pop afirmă că poate să îşi cumpere singură buchete de flori după încheierea unei relaţii - a cîştigat mult rîvnitul IFPI Global Single Award pe anul 2023 la doar cîteva săptămîni după ce a fost recompensat şi cu două premii Grammy.



Single-ul "Flowers" a adunat echivalentul a 2,7 miliarde de difuzări în streaming pe serviciile online pe bază de abonament, potrivit IFPI, o organizaţie cu sediul general la Londra, care colectează date provenite din vînzările muzicale pe formate fizice şi metode de difuzare digitală pentru a obţine o cifră reprezentativă pentru fiecare piesă.

"Prin ocuparea primului loc în topurile din atît de multe ţări simultan, acest cîntec - alături de mesajul său de emancipare - a răsunat în lumea întreagă şi reprezintă definiţia unui hit cu adevărat global", a declarat Lewis Morrison, directorul departamentului de topuri globale şi certificare din cadrul IFPI.

Artişti din Nigeria şi Mexic au pătruns pentru prima dată în Top 10: "Calm Down", interpretat de Rema şi Selena Gomez, s-a clasat pe locul al doilea, iar "La Bebe", de Yng Lvcas şi Peso Pluma, a ocupat poziţia a şasea, ilustrînd creşterea în popularitate a stilului Afrobeats şi a genurilor mexicane regionale.

Vedeta americană Taylor Swift, care a fost desemnată săptămîna trecută pentru a patra oară de către IFPI artistul global al anului, a ocupat locurile al şaptelea şi al nouălea în clasamentul global al single-urilor cu piesele sale "Cruel Summer", respectiv "Anti-Hero".

IFPI reprezintă interesele artiştilor şi profesioniştilor din industria muzicală globală.

0
1
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?