X 
Transnistria stiri: 1396
Preşedintele stiri: 4043

Anunț de ultimă oră făcut de Dodon cu privire la demisia lui Harunjen

8 iul. 2019,, 11:10   Politică
6591 2

Parlamentul se va convoca mîine în ședință pentru a iniția procedura de demitere a lui Eduard Harunjen din funcția de procuror general, a anunțat astăzi președintele Igor Dodon, citat de Noi.md.

Demnitarul a precizat că întrucît Harunjen nu a avut curajul să plece, vor fi urmate toate procedurile legale în Parlament.

„De mai bine de o lună, împreună cu toată societatea noastră, cu conducerea Parlamentului și a Guvernului Republicii Moldova, i-am cerut dlui Harunjen să-și depună demisia de onoare. Spre deosebire de alți demnitari de stat de rang înalt, procurorul General actual, instalat în funcție cu semne mari de întrebare sub aspect de legalitate, așa și nu a avut curajul să plece. Chiar de la momentul numirii sale în funcție am contestat modul în care dl Harunjen a devenit Procuror General.

În aceste condiții, Parlamentul Republicii Moldova se va convoca mîine în ședință pentru a iniția procedura de demisie a acestei persoane. Conform legislației Republicii Moldova, imediat după efectuarea procedurilor pe dimensiunea legislativă, voi fi gata să semnez decretul de demisie a Procurorului General”, a menționat șeful statului.

Potrivit lui Dodon, restabilirea și consolidarea statului de drept în Republica Moldova este prioritatea primordială pentru guvernare și orice încercare de a dinamita acest proces va fi curmată cu toată determinarea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?