Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Urmărirea penală în privința Irinei Lozovan și a soțului acesteia, finalizată

2 noi. 2023,, 16:42   Politică
3868 0

Procuratura Anticorupție informează despre terminarea urmăririi penale în privința Irinei Lozovan și a soțului acesteia, Gîrleanu Pavel, învinuiți de acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat și respectiv complicitate la infracțiunea menționată.

Conform probatoriului administrat, procurorii au constatat că, Irina Lozovan, fiind deputat în Parlament și membră a Biroului Politic al Partidului Politic Partidul „RENAȘTERE”, acționînd în mod intenționat şi prin înțelegere prealabilă cu soțul ei și alte persoane nestabilite la moment de organul de urmărire penală, care fac parte din conducerea Partidului „RENAȘTERE” și care au dreptul de gestionare a surselor financiare a acestuia, ignorînd normele ce reglementează modul de finanțare a partidelor politice, a acceptat cu bună știință finanțarea Partidului „RENAȘTERE”, din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor, transmite Noi.md.

Respectiv, din motiv că Partidului Politic „Șor” a fost declarat neconstituțional prin Hotărîrea Curții Constituționale din data de 19 iunie 2023, Ilan Șor, avînd scopul menținerii controlului asupra unor procese politice, electorale, sociale din Republica Moldova, a oferit membrului Biroului Politic al Partidului Politic Partidul „RENAȘTERE”, Lozovan Irina, mijloace bănești pentru identificarea cît mai multor primari și consilieri locali, pe care să-i convingă să adere la Partidului Politic Partidul „RENAȘTERE”.

În scopul indicat, învinuita a încercat să recruteze primarul orașului Ocnița, promițînd-ui 1 milion lei MDL personal și alți 1 milion lei MDL, alocați primăriei pentru a fi utilizați la dezvoltarea infrastructurii orașului Ocnița, în vederea fortificării poziției electorale a Partidului „RENAȘTERE”.

Deși, primarul orașului Ocnița a refuzat propunerea, Irina Lozovan și soțul acesteia au continuat acțiunile de convingere, transmițînd-ui primului, suma de 30 000 dolari SUA, bani ridicați de către soțul Irinei Lozovan, de la sediul Partidului Politic Partidul „RENAȘTERE”, care proveneau de la grupul criminal organizat, condus de Ilan Șor.


La 21 septembrie 2023, deputații din Parlamentul Republicii Moldova au aprobat cererea Procurorului General interimar privind ridicarea imunității Irinei Lozovan, lipsind-o de imunitate parlamentară.

La această etapă, urmează să fie prezentate materialele cauzei penale învinuiților și avocaților acestora, să fie soluționate cererile și demersurile acestora, iar ulterior cauza penală să fie expediată în instanța de judecată.

Menționăm că, la 18 octombrie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a prelungit măsura preventivă arest la domiciliu pe un termen de 30 zile în privința Irinei Lozovan.

Notă: Persoana acuzată de săvîrșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atîta timp cît vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărîre judecătorească de condamnare definitivă.

3
0
0
2
14

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?